strugur definitie

credit rapid online ifn

STRÚGUR s. m. v. strugure. substantiv masculinstrugur

STRÚGUR s. m. v. strugure. substantiv masculinstrugur

credit rapid online ifn

strúgure și (nord) strúgur m. (gep. thrûbilo, struguraș, care corespunde cu germ. träublein, dim. d. traube, poamă, strugure. P. thr-str, cp. cu Israil-Istrail orĭ șrapnel-ștrapnel. Cp. și cu vgr. stróbilos, lat. strobilus, cucuruz de brad, titirez. Cp. și cu brusture, cĭucure, nasture, vĭezure și negură). Est. Poame orĭ florĭ așezate ca bobițele vițeĭ de vie orĭ ca florile liliaculuĭ, salcîmuluĭ ș. a.: un strugure de poamă (un ciorchine). Vest. Poamă, bobițe de viță de vie așezate așa cum le produce natura: un coș de strugurĭ, niște strugurĭ negrĭ. Strugurele ursuluĭ, un copăcel ericaceŭ perpetuŭ verde care crește pin brădet, tufișurĭ și stîncĭ și care face niște drupe roșiĭ cărnoase care aŭ cîte cincĭ sîmburĭ și-s bune de mîncat (arctostáphylos uva ursi). Fructele luĭ se întrebuințează ca medicament astringent. – În Bas. P. P. și strug (gep. thrube), ca fagure și fag. V. corimb. substantiv masculinstrugure

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluistrugur

strugur  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular strugur strugurul
plural struguri strugurii
genitiv-dativ singular strugur strugurului
plural struguri strugurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z