strigătură definitie

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. substantiv feminin strigătură

strigătură, strigături s. f. (intl.) sentință judecătorească. substantiv feminin strigătură

strigătúră, -i, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi 1925: 220). – Din striga (< lat. *strigare) + -ătură. substantiv feminin strigătură

strigătúră s. f., g.-d. art. strigătúrii; pl. strigătúri substantiv feminin strigătură

strigătură f. Tr. versuri satirice sau de dragoste pe cari flăcăii le cântă sau le strigă la hore, chiuind uneori la sfârșitul fiecării strigături. substantiv feminin strigătură

strigătúră f., pl. ĭ. Chiuitură, glumă populară exprimată în cîte-va versurĭ improvizate și strigate de jucător în horă. substantiv feminin strigătură

STRIGĂTÚRĂ, strigături, s. f. Exclamație onomatopeică; spec. specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară, în timpul executării unor jocuri populare; chiuitură, strigăt. – Striga + suf. -ătură. substantiv feminin strigătură