reduceri si promotii 2018
Definitie stricăți - ce inseamna stricăți - Dex Online

stricăți definitie

a lepăda (pe cineva) ca pe o măsea stricată expr. a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. adjectiv alepăda

stricát s. n. adjectiv stricat

STRICÁT1 s. n. Faptul de a (se) strica.V. strica. adjectiv stricat

stricat, -ă, stricați, -te adj. (d. oameni) 1. certat, supărat. 2. corupt, desfrânat, depravat. adjectiv stricat

stricat a. 1. vătămat: un dinte stricat; 2. putred; 3. fig. corupt: om stricat. ║ n. fapta de a strica: stricatul este lesne și dresul greu AL. adjectiv stricat

stricát, -ă adj. Vătămat, deteriorat: o mașină stricată. Alterat, putred, cariat: lapte stricat, poame stricate, dințĭ stricațĭ. Fig. Corupt: om stricat. adjectiv stricat

STRICÁT2, -Ă, stricați,-te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, îndeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, încărcat de substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. 3. (Despre înjghebări, construcții) Dărâmat, surpat, năruit. 4. (Pop.; despre oameni și părți ale corpului lor) Bolnav, vătămat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de vărsat = cu urme de vărsat pe obraz. 5. (Despre relații de prietenie, de dragoste etc.) Desfăcut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, mâniat, supărat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decăzut moralicește; corupt, desfrânat, depravat. – V. strica. adjectiv stricat

moară neferecată / stricată expr. persoană guralivă. adjectiv moarăneferecată

a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur. adjectiv avorbicaomoarăhodorogită

a tolocăni ca o moară stricată expr. a vorbi mult și fără rost. adjectiv atolocănicaomoarăstricată

stric, a -á v. tr. (lat. ex-trîco, -trîcare, a descurca. V. intrigă). Deteriorez, desfac, fac să nu maĭ fie bun saŭ folositor; a strica o mașină, o pușcă, o stradă, niște haĭne. Trec, consum, întrebuințez: a strica multă apă la spălat, a strica orzu pe gîște (V. orz). Fig. Prăpădesc, ruinez: a strica țara, a-țĭ strica sănătatea. Demoralizez: a strica copiiĭ pin exemple rele. A strica o casă, a nimici o căsnicie. V. refl. Mă deteriorez, mă alterez, mă prefac în răŭ: podu, vinu, laptele, grîu, timpu, lumea s’a stricat. A te strica de rîs (est), a muri de rîs, a rîde pînă nu maĭ poti. A te strica cu cineva, a rupe relatiunile cu el. V. intr. Vatăm, fac răŭ: geru a stricat viilor, eŭ nu stric nimănuĭ nimic. – În nord. strîc. verb tranzitiv stric

strica, stric v. r. a decădea din punct de vedere moral; a se deprava verb tranzitiv strica

stricá (a ~) vb., ind. prez. 3 strícă verb tranzitiv strica

stricà v. (activ) 1. a rupe: a strica hainele; fig. a strica o tocmeală; 2. a prăpădi, a ruina: să strice țara și s’o jefuiască Od.; 3. a ucide: mulți Tătari tu mi-ai stricat ? POP.; 4. a desbina: a strica o casă; 5. a face rău: de nu poate strica altuia, își strică lui PANN; 6. fig. a demoraliza: a strica copiii cu exemple rele. ║ (neutru) a fi de vină: ce strică el? ║ (reciproc) 1. a se schimba din bine în rău: se strică vremea; 2. a se putrezi; 3. a se strâmba de râs. [Cf. lat. EXTRICARE, a scăpa de, a scoate, a des¬curca, a desțelini: raportul logic e obscur]. verb tranzitiv stricà

STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare. verb tranzitiv strica

stricá (-c, -a't), vb.1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv). verb tranzitiv strica

a strica (cuiva) codolanul expr. (intl.) a aresta, a închide. verb tranzitiv astrica

a se strica (cu cineva) expr. a rupe legătura de prietenie sau dragoste (cu cineva) verb tranzitiv asestrica

a strica piața expr. (d. comercianți) a vinde marfa mai ieftin decât concurența. verb tranzitiv astricapiața

a strica ploile (cuiva) expr. a strica planurile (cuiva). verb tranzitiv astricaploile

meșteru-strică m. lucrător prost. verb tranzitiv meșterustrică

!méșter-strícă (fam.) s. m., g.-d. lui méșter-strícă; pl. méșter-strícă verb tranzitiv meșter-strică

a se strica de râs expr. a râde foarte tare / cu hohote. verb tranzitiv asestricaderâs

a strica tabieturile cuiva expr. (prst.) a exagera, a face exces de zel. verb tranzitiv astricatabieturilecuiva

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului stricăți

stricăți   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) stricăți stricățire stricățit stricățind singular plural
stricățind stricățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) stricățesc (să) stricățesc stricățeam stricății stricățisem
a II-a (tu) stricățești (să) stricățești stricățeai stricățiși stricățiseși
a III-a (el, ea) stricățește (să) stricățeai stricățea stricăți stricățise
plural I (noi) stricățim (să) stricățim stricățeam stricățirăm stricățiserăm
a II-a (voi) stricățiți (să) stricățiți stricățeați stricățirăți stricățiserăți
a III-a (ei, ele) stricățesc (să) stricățească stricățeau stricăți stricățiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z