strangula definitie

STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuși, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare]. verb tranzitivstrangula

STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuși, a sufoca. ◊ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertățile). 2. a reduce, pe o porțiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare) verb tranzitivstrangula

strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX). verb tranzitivstrangula

strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză verb tranzitivstrangula

strangulà v. a strânge de gât. verb tranzitivstrangulà

STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ștrangulá vb. I] – Din lat. strangulare. verb tranzitivstrangula

ȘTRANGULÁ vb. I v. strangula. verb tranzitivștrangula

*stranguléz v. tr. (lat. strángulo, -áre, d. vgr. straggalóo (care vine d. straggalé, funie, ngr. strangalĭa]; fr. étrangler. V. străgălie). Gîtui, strîng de gît cu funia. V. refl. Mă spînzur. verb tranzitivstrangulez