strai definitie

strái (-ie), s. f. – 1. Manta. – 2. Cuvertură. – 3. Haină, veșmînt. – 4. (Mold.) Laibăr, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „îmbrăcăminte”, din sl. sraka, sračica, probabil că cuvîntul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. străițe „hăinuță”, de unde prin regresiune, forma actuală. Mr. ar putea fi cuvînt diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrențe”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incertă. Cf. și triest., friul. straja „așternut de paie pentru turmă” pe care Serra, Dacor., IX, 192, îl derivă din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvînt sl. – Der. străios, adj. (înv., zdrențăros), care pare să indice aceeași sursă sl., bg. tranja. substantiv neutrustrai

strai¹ (haină) (pop.) s. n., pl. stráie substantiv neutrustrai

strai² (parâmă) s. n., pl. stráiuri substantiv neutrustrai

STRAI¹, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec. substantiv neutrustrai

straĭ m., pl. ĭe, rar urĭ (orig. neșt. Cp. cu haĭnă și țol). Învălitoare (pătură) lățoasă. Est. Așternut de pat: mîța s’a ascuns în straĭe. Haĭne: straĭe de sărbătoare. substantiv neutrustraĭ

STRAI s.n. (Mar.) Parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. [< it. straglio]. substantiv neutrustrai

STRAI s. n. (mar.) parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. (< it. straglio) substantiv neutrustrai

STRAI², straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio. substantiv neutrustrai

straiu n. 1. pătură lățoasă de lână de învelit noaptea; 2. pl. Mold. haine, țoale: îmbrăcat în straie nemțești CR.; straiu de purpură și aur peste țarina cea grea EM. [Banat straniu: de origină necunoscută]. substantiv neutrustraiu

!stráiul-broáștei (plantă) (reg.) s. n. art. substantiv neutrustraiul-broaștei