reduceri si promotii 2018
Definitie strălucire - ce inseamna strălucire - Dex Online

strălucire definitie

STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. substantiv feminin strălucire

strălucíre s. f., g.-d. art. strălucírii; pl. strălucíri substantiv feminin strălucire

STRĂLUCÍRE, străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. substantiv feminin strălucire

strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri.Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). verb străluci

strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă verb străluci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE]. verb strălucì

STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. verb străluci

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel. verb strălucesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului strălucire

strălucire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular strălucire strălucirea
plural străluciri strălucirile
genitiv-dativ singular străluciri strălucirii
plural străluciri strălucirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z