străluci definitie
strălúc s. m., pl. strălúci substantiv masculin străluc
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculin străluc
strălúc m. (d. strălucesc). Un fel de gîndac cu luciŭ metalic și cu antene maĭ lungĭ de cît corpu (la mascul). Cînd e prins, răspândește un miros ca de mosc (cerambyx moschatus). V. strelice. substantiv masculin străluc
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculin străluc
strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). verb străluci
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă verb străluci
strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE]. verb strălucì
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. verb străluci
strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel. verb strălucesc
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului străluci
| străluci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) străluci | strălucire | strălucit | strălucind | singular | plural | ||
| strălucind | străluciți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | strălucesc | (să) strălucesc | străluceam | strălucii | strălucisem | |
| a II-a (tu) | strălucești | (să) strălucești | străluceai | străluciși | străluciseși | ||
| a III-a (el, ea) | strălucește | (să) străluceai | strălucea | străluci | strălucise | ||
| plural | I (noi) | strălucim | (să) strălucim | străluceam | strălucirăm | străluciserăm | |
| a II-a (voi) | străluciți | (să) străluciți | străluceați | strălucirăți | străluciserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | strălucesc | (să) strălucească | străluceau | străluciră | străluciseră | ||