străluci definitie
strălúc s. m., pl. strălúci substantiv masculinstrăluc
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculinstrăluc
strălúc m. (d. strălucesc). Un fel de gîndac cu luciŭ metalic și cu antene maĭ lungĭ de cît corpu (la mascul). Cînd e prins, răspândește un miros ca de mosc (cerambyx moschatus). V. strelice. substantiv masculinstrăluc
STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculinstrăluc
strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri. – Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). verbstrăluci
strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă verbstrăluci
strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE]. verbstrălucì
STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. verbstrăluci
strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel. verbstrălucesc
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluistrăluci
| străluci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)străluci | strălucire | strălucit | strălucind | singular | plural | ||
| strălucind | străluciți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | strălucesc | (să)strălucesc | străluceam | strălucii | strălucisem | |
| a II-a (tu) | strălucești | (să)strălucești | străluceai | străluciși | străluciseși | ||
| a III-a (el, ea) | strălucește | (să)străluceai | strălucea | străluci | strălucise | ||
| plural | I (noi) | strălucim | (să)strălucim | străluceam | strălucirăm | străluciserăm | |
| a II-a (voi) | străluciți | (să)străluciți | străluceați | strălucirăți | străluciserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | strălucesc | (să)strălucească | străluceau | străluciră | străluciseră | ||