străluci definitie

strălúc s. m., pl. strălúci substantiv masculin străluc

STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculin străluc

strălúc m. (d. strălucesc). Un fel de gîndac cu luciŭ metalic și cu antene maĭ lungĭ de cît corpu (la mascul). Cînd e prins, răspândește un miros ca de mosc (cerambyx moschatus). V. strelice. substantiv masculin străluc

STRĂLÚC, străluci, s. m. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare verde sau roșcată, cu luciu metalic specific, cu aripile albastre-verzui, fin punctate (Aromia moschata). – Din străluci (derivat regresiv). substantiv masculin străluc

strălucí (-césc, -ít), vb. – A luci puternic, a sclipi, a scînteia. De la luci, cu pref. stră- (Pușcariu 988) sau dintr-un der. lat. de la lūcēre (*tralūcῑre, după Candrea-Dens., 1011; cf. REW 5136), cf. bell. straluce, rovign. stralusir, engad. stral’üzir, calabr. straluciri.Der. străluc, s. m. (insectă, Cerambyx moschatus), deverbal; strălucit, adj. (ilustru, splendid); strălucitor, adj. (splendid, lucitor). verb străluci

strălucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strălucésc, imperf. 3 sg. străluceá; conj. prez. 3 să străluceáscă verb străluci

strălucì v. 1. a luci foarte tare; 2. fig. a se distinge. [Lat. *EXTRALUCIRE]. verb strălucì

STRĂLUCÍ, strălucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a răspândi, a emite, a reflecta o lumină vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A părea că răspândește lumină datorită albeții, curățeniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternică impresie (prin calitățile sale). – Pref. stră- + luci. verb străluci

strălucésc v. intr. (d. stră- și lucesc). Lucesc, lucesc foarte tare (soarele, luna, stelele, diamantele, picăturile, ochiĭ). Fig. Îs foarte curat: casa strălucea de curățenie. Mă ilustrez, mă disting: a străluci pin vitejie. A străluci pin absență (iron.), a lipsi de unde trebuĭa să fii prezent. A străluci de bucurie, a fi foarte vesel. verb strălucesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului străluci

străluci   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) străluci strălucire strălucit strălucind singular plural
strălucind străluciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) strălucesc (să) strălucesc străluceam strălucii strălucisem
a II-a (tu) strălucești (să) strălucești străluceai străluciși străluciseși
a III-a (el, ea) strălucește (să) străluceai strălucea străluci strălucise
plural I (noi) strălucim (să) strălucim străluceam strălucirăm străluciserăm
a II-a (voi) străluciți (să) străluciți străluceați strălucirăți străluciserăți
a III-a (ei, ele) strălucesc (să) strălucească străluceau străluci străluciseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z