stog definitie

STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. substantiv neutrustog

stog (-guri), s. n. – Grămadă de fîn sau de paie. Sl. stogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 370; Conev 73), cf. bg., sb., cr., slov. stog. – Der. stogoman (var. stogoș(at), Banat stogoșan), adj. (varietate de lînă); stogoșat, adj. (țuguiat). substantiv neutrustog

stog, -uri, (stoh), s.n. – Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop pă cruce, / Di pă cruce pă stog” (Bilțiu 1996: 380). – Din sl. stogŭ. substantiv neutrustog

stog s. n., pl. stóguri substantiv neutrustog

stog n. claie de grâu sau de fâni: adună fânul în căpiți și le clădește apoi în stoguri AL. [Bulg. STOGŬ]. ║ adv. în formă de stog: un munte se înalță stog în fața noastră. substantiv neutrustog

stog n., pl. urĭ (rus. bg. stog, stog, d. vsl. stogŭ, grămadă; ung. asztag). Nord. Claie de fîn (ultima formă care se dă grămeziŭ de fîn ca să se păstreze). substantiv neutrustog

STOG, stoguri, s. n. Grămadă mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte păioase), așezată în formă cilindrică și terminată printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ. substantiv neutrustog