stocire definitie

STOCÍ, stocésc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istočiti. verb tranzitivstoci

stocí (-césc, – ít), vb. – 1. A stoarce, a goli, mai ales o tumoare de puroi. – 2. A epuiza, a extenua. – Var. Trans. storci, Bucov. stopci. Sl. istociti (Tiktin), cf. toci. verb tranzitivstoci

stocí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stocésc, imperf. 3 sg. stoceá; conj. prez. 3 să stoceáscă verb tranzitivstoci

stocí v. Mold. 1. a stoarce o rană; 2. fig. a seca, a slei. [Rus. STOČITI, a uza măcinând, etc.]. verb tranzitivstoci

STOCÍ, stocesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) goli de lichidul pe care îl conține. – Din sl. istociti. verb tranzitivstoci

stocésc v. tr. (vsl. istočiti, d. točiti, a vărsa, a abunda; rus. stočhĭ, a toci măcinînd, stocitĭ sea, a se uza, d. tocitĭ, a ascuți. V. tocesc). Est Rar. Scurg, storc: a stoci o lămîĭe, o țîță. Fig. Istovesc, storc de puterĭ. V. refl. Mă sug, mă strîng, scad (ca un om care a stat prea mult în apă și a flămînzit orĭ ca o bubă care începe să se vindece). Triv. Iron. (Cov.). Mă duc prea des la latrină: acesta se stocește toată ziŭa ! – În vest storcesc (după storc). verb tranzitivstocesc