reduceri si promotii 2018
Definitie stimă - ce inseamna stimă - Dex Online

stimă definitie

STÍMĂ s.f. Prețuire deosebită a meritelor și a însușirilor cuiva sau a ceva; cinste, considerație. [< it. stima]. substantiv feminin stimă

STÍMĂ s. f. prețuire deosebită a meritelor, a însușirilor cuiva sau a ceva; considerație. (< it. stima, după fr. estime) substantiv feminin stimă

stímă (-me), s. f. – Prețuire, apreciere, considerație. It. stima.Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable. substantiv feminin stimă

STÍMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. substantiv feminin stimă

stímă s. f., g.-d. art. stímei substantiv feminin stimă

stimă f. 1. considerațiune; 2. opiniune, judecată. substantiv feminin stimă

1) stímă f., pl. e (mgr. apoĭ vsl. stemma, stemă). Vechĭ. Peatră prețioasă. substantiv feminin stimă

2) stímă, V. schimă. substantiv feminin stimă

stimă f. stemă în frunte: animalele cu stimă se cred a fi năsdrăvane. [Vechiu.-rom. stimă, piatră scumpă. («mărgăritariu..., stimă», Moxa); v. stemă]. substantiv feminin stimă

stimă f. Mold. 1. demon, stafie ce păzește comorile necurate: apoi se arată stima comorii; stima apei, un fel de geniu al rîurilor; are stimă, nu-i lucru curat; 2. pocitură: ești stima oamenilor. [Vorbă identică cu cea precedentă; genii păzitori de comori purtând o cunună de pietre scumpe]. substantiv feminin stimă

3) stímă f., pl. e (fr. estime, it. stima, de unde și ngr. stima). Considerațiune, apreciere, respect acordat uneĭ persoane: a avea stimă pentru cineva, a fi în mare stimă la cineva. Apreciere: mila, onestitatea, știința, vitejia și frumusețea a fost tot-de-a-una în mare stimă. V. dispreț. substantiv feminin stimă

STÍMĂ s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime. substantiv feminin stimă

ștímă, -e, s.f. – (mit.) Personaj din mitologia populară, imaginat ca o ființă care protejează apele, pădurile. – Din ngr. shíma (DEX). substantiv feminin știmă

ȘTÍMĂ s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreț, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de același gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce]. substantiv feminin știmă

ȘTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme) substantiv feminin știmă

ștímă, V. schimă. substantiv feminin știmă

ștímă s. f., g.-d. art. ștímei; pl. ștíme substantiv feminin știmă

ȘTÍMĂ1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma. substantiv feminin știmă

ȘTÍMĂ2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce. – Din germ. Stimme. substantiv feminin știmă

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.). substantiv feminin schimă

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.). substantiv feminin schimă

STIMÁ vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui]. verb tranzitiv stima

STIMÁ vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer) verb tranzitiv stima

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. verb tranzitiv stima

stimá (a ~) vb., ind. prez. 3 stimeáză verb tranzitiv stima

stimà v. a prețui, a pune preț pe. verb tranzitiv stimà

STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer. verb tranzitiv stima

*stiméz v. tr. (fr. estimer, it. stimare d. lat. áestimo, -áre. V. estimez). Acord stimă, onorez, prețuĭesc: a stima un om bătrîn, știința. verb tranzitiv stimez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului stimă

stimă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sti stima
plural stime stimele
genitiv-dativ singular stime stimei
plural stime stimelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z