stibiu definitie

credit rapid online ifn

STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. substantiv neutrustibiu

STÍBIU s.n. Antimoniu. [Pron. -biu. / < lat. stibium]. substantiv neutrustibiu

credit rapid online ifn

STÍBIU s. n. antimoniu. (< lat. stibium) substantiv neutrustibiu

stíbiu [biu pron. biu] s. n., art. stíbiul; simb. Sb substantiv neutrustibiu

stibiu n alt nume dat antimoniului. substantiv neutrustibiu

*stíbiŭ n. (lat. stibium, vgr. stibi, oxid negru de stibiŭ, cu care se înegreaŭ sprincenele). Chim. Un metal trivalent solid lucitor albăstruĭ care se găsește în natură supt formă de stibină, iar în Algeria ca oxid cristalizat. Se sparge ușor și se pulverizează. Are o densitate de 6,715, o greutate atomică de 119,6, se topește la 450 de grade și se volatilizează la roș viŭ. Literele de tipar aŭ 80 % plumb și 20 % stibiu. Pliniŭ vorbește de el; călugăru Valentin, la sfîrșitu sec. 16, l-a izolat. Se numește și antimoniŭ și sarea pisiciĭ. V. antimoniŭ. substantiv neutrustibiŭ

STÍBIU s. n. (Chim.) Antimoniu. – Din lat. stibium. substantiv neutrustibiu

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluistibiu

stibiu  substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stibiu stibiul
plural
genitiv-dativ singular stibiu stibiului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z