staul definitie

STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. substantiv neutru staul

stául (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199). substantiv neutru staul

stául, -e, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALR 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum (Graur 1980). substantiv neutru staul

stául s. n., pl. stáule substantiv neutru staul

staul n. îngrădire pentru vite. [Lat. staeulum]. substantiv neutru staul

STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum. substantiv neutru staul

stául n., pl. e (lat. stábulum, pop. stablum, stare,a sta; it. stabbio, băligar, parc; fr. étable, staul. D. rom. vine ngr. stávlos, staul. Cp. cu sulă). Grajd de boĭ orĭ de oĭ. Staulele Floriilor (N. Cost.). Floriile. – În Trans. și stáur (Ret. și BSG. 1933, 326 și 327). substantiv neutru staul