statórnic adj. m., pl. statórnici; f. statórnică, pl. statórnice adjectivstatornic
statornic a 1. care rămâne în aceeaș stare: staționar, stabil; 2. fig. care nu se schimbă permanent. [Din vechiu-rom. stătoriu = lat. statorem]. adjectivstatornic
statórnic, -ă adj. (d. stat, stătător, ca datornic d. dat, dătător). Constant, care nu se schimbă ușor: om, caracter statornic. Stabil: populațiune statornică. adjectivstatornic
STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Care se schimbă foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotărât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimbă; invariabil; definitiv. ♦ Care nu încetează; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre așezări omenești, despre populații etc.) Care nu-și schimbă locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (după datornic etc.). adjectivstatornic
statornicì v. a stabili, a regula, a fixa. adjectivstatornicì
statornic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | statornic | statornicul | statornică | statornica |
plural | statornici | statornicii | statornice | statornicele | |
genitiv-dativ | singular | statornic | statornicului | statornice | statornicei |
plural | statornici | statornicilor | statornice | statornicelor |