STAMPÍLĂ s.f. v. ștampilă. substantiv femininstampilă
stampilă f. 1. pecete destinată a stabili autenticitatea brevetelor; 2. marcă indicând provenința unui lucru. substantiv femininstampilă
*stampílă f., pl. e (fr. estampille, d. sp. estampilla, dim. d. estompa). Sigil de cerneală: stampila poșteĭ pe scrisoare. Instrumentu cu care se stampilează: o stampilă de alamă, de caucĭuc. Pop. Ștampilă (germ. stempel, rus. štémpelĭ). V. danga, pecete. substantiv femininstampilă
STAMPÍLĂ s. f. v. ștampilă. substantiv femininstampilă
ștampílă s. f., g.-d. art. ștampílei; pl. ștampíle substantiv femininștampilă
ȘTAMPÍLĂ s.f. 1. Piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul astfel imprimat. 2. Semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. [Var. stampilă s.f. / < it. stampiglia, cf. germ. Stempel, fr. estampille, sp. estampilla]. substantiv femininștampilă
ȘTAMPÍLĂ s. f. 1. piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat. 2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă. (< fr. estampille, după it. stampiglia) substantiv femininștampilă
ștampilă, ștampile s. f. 1. sărut. 2. vânătaie în jurul ochilor, urmă a unei lovituri violente primite în zona ochilor. substantiv femininștampilă
*stampílă f., pl. e (fr. estampille, d. sp. estampilla, dim. d. estompa). Sigil de cerneală: stampila poșteĭ pe scrisoare. Instrumentu cu care se stampilează: o stampilă de alamă, de caucĭuc. Pop. Ștampilă (germ. stempel, rus. štémpelĭ). V. danga, pecete. substantiv femininstampilă
ȘTAMPÍLĂ, ștampile, s. f. 1. Instrument format dintr-o placă de cauciuc, de lemn sau de metal fixată pe un mâner, pe care sunt gravate un semn, o inscripție sau o emblemă, cu care se ștampilează acte, mărfuri, obiecte etc. 2. Semn, inscripție sau emblemă care se aplică pe un document pentru a-i da valabilitate, pe mărfuri sau pe corpul animalelor, pentru a le arăta proveniența sau apartenența etc.; sigiliu. [Var.: stampílă s. f.] – Din fr. estampille. Cf. it. s t a m p i g l i a. substantiv femininștampilă
STAMPILÁ vb. I. v. ștampila. verb tranzitivstampila
stampilà v. a pune stampila. verb tranzitivstampilà
STAMPILÁ vb. I v. ștampila. verb tranzitivstampila
ȘTAMPILÁ vb. I. tr. A pune o ștampilă. [Var. stampila vb. I. / < it. stampigliare, cf. fr. estampiller]. verb tranzitivștampila
ȘTAMPILÁ vb. tr. a aplica o ștampilă. (< fr. estampiller, după it. stampigliare) verb tranzitivștampila
ștampila, ștampilez v. t. 1. a săruta cu pasiune. 2. a învineții ochii (cuiva) cu lovituri de pumn. verb tranzitivștampila
ștampilá (a ~) vb., ind. prez. 3 ștampileáză verb tranzitivștampila
ȘTAMPILÁ, ștampilez, vb. I. Tranz. A pune, a aplica o ștampilă (2). [Var.: stampilá vb. I] – Din ștampilă. verb tranzitivștampila
*stampiléz v. tr. (fr. estampiller). Pun stampila, însemn cu stampila: a stampila scrisorile la poștă. Fig. Stigmatizez: a rămas stampilat pe vecie. – Pop. ștampilez (germ. stempeln). verb tranzitivstampilez
*stampiléz v. tr. (fr. estampiller). Pun stampila, însemn cu stampila: a stampila scrisorile la poștă. Fig. Stigmatizez: a rămas stampilat pe vecie. – Pop. ștampilez (germ. stempeln). verb tranzitivstampilez
stampilă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | stampilă | stampila |
plural | stampile | stampilele | |
genitiv-dativ | singular | stampile | stampilei |
plural | stampile | stampilelor |