STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Ieșit din uz) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento. substantiv neutru stabiliment
STABILIMÉNT s.n. (Ieșit din uz) Așezământ, instituție; (p. ext.) local în care funcționează o instituție. [Pl. -te, -turi. / < it. stabilimento]. substantiv neutru stabiliment
STABILIMÉNT s. n. așezământ, instituție comercială, industrială, de sănătate; localul însuși. (< it. stabilimentó) substantiv neutru stabiliment
stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte substantiv neutru stabiliment
stabiliment m. așezământ, ceea ce se înființează pentru utilitate publică, pentru exercițiul sau exploatarea unei industrii: stabiliment de comerț, de instrucțiune. substantiv neutru stabiliment
*stabilimént n., pl. e (lat. stabilimentum, sprijin; fr. établissement). Așezămînt, fundațiune publică, comercială saŭ industrială (o școală, o fabrică). Colonie maĭ mică: Stabilimentele franceze din India. substantiv neutru stabiliment
STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimente. substantiv neutru stabiliment
| stabiliment substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | stabiliment | stabilimentul |
| plural | stabilimente | stabilimenturile | |
| genitiv-dativ | singular | stabiliment | stabilimentului |
| plural | stabilimente | stabilimentelor | |