stabili definitie
- Vezi aici mai multe sinonimestabili
- Vezi aici mai multe rimestabili
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cust
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep custa
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina culi
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuili
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. stabílă, pl. stabíle adjectivstabil
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. adjectivstabil
STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine așezat, solid. ♦ (Chim.; despre substanțe) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile]. adjectivstabil
STABÍL, -Ă adj. 1. trainic, bine așezat, solid. ◊ (despre substanțe) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ◊ durabil, permanent. 3. (despre populații) care locuiește permanent în același loc. (< lat. stabilis, it. stabile) adjectivstabil
*stábil, -ă adj. (lat. stábilis, d. stare, a sta în picioare). Bine așezat (înțepenit, fundat): casă stabilă. Mec. Echilibru stabil, starea unuĭ corp care, dacă e clătinat, pin simplu efect al greutățiĭ luĭ, îșĭ reĭa prima pozițiune. Fig. Statornic, durabil: pace stabilă. S. f. Motor (vapor) stabil. Adv. În mod stabil. – Fals stabíl (maĭ ales că fr. e stable !). adjectivstabil
STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis. adjectivstabil
STABILÍ vb. IV. 1. tr. A hotărî, a decide, a preciza. 2. tr. A înfăptui, a realiza. 3. tr., refl. A (se) așeza într-un loc. [< it., lat. stabilire]. verb tranzitivstabili
STABILÍ vb. I. tr. 1. a hotărî, a decide, a preciza. 2. a înfăptui, a realiza. II. tr., refl. a (se) așeza într-un loc. (< lat., it. stabilire) verb tranzitivstabili
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. verb tranzitivstabili
stabilì v. 1. a fixa într’un loc, a instala: a stabili un ospiciu; 2. a dovedi: lucrul a fost stabilit; 3. a se așeza undeva: s’a stabilit la Paris. verb tranzitivstabilì
stabilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stabilésc, imperf. 3 sg. stabileá; conj. prez. 3 să stabileáscă verb tranzitivstabili
STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotărî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfăptui, a realiza; a întemeia, a înființa, a institui. ◊ Expr. A stabili legătura (sau legături) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) așeza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire. verb tranzitivstabili
stabilésc v. tr. (lat. stabilire. V. pre- și re-stabilesc). Fac stabil, așez, fixez: a-țĭ stabili rezidența la Bucureștĭ, a stabili cartieru general. Institui: a stabili un tribunal. Prind, fixez, dovedesc: a stabili vinovăția cuĭva, un principiŭ științific. V. refl. M’am stabilit la țără. verb tranzitivstabilesc
rămâne cum am stabilit expr. (iron., eufem.) folosită cu eleganță în locul unei înjurături sau obscenități proferate la adresa unui interlocutor. verb tranzitivrămânecumamstabilit
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluistabili
| stabili verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)stabili | stabilire | stabilit | stabilind | singular | plural | ||
| stabilind | stabiliți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | stabilesc | (să)stabilesc | stabileam | stabilii | stabilisem | |
| a II-a (tu) | stabilești | (să)stabilești | stabileai | stabiliși | stabiliseși | ||
| a III-a (el, ea) | stabilește | (să)stabileai | stabilea | stabili | stabilise | ||
| plural | I (noi) | stabilim | (să)stabilim | stabileam | stabilirăm | stabiliserăm | |
| a II-a (voi) | stabiliți | (să)stabiliți | stabileați | stabilirăți | stabiliserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | stabilesc | (să)stabilească | stabileau | stabiliră | stabiliseră | ||