STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stávili] – Din sl. stavilo. substantiv feminin stavilă
STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt fagaș cursul unei ape; p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (Ia cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦ P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊ Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊ Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦ Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [Pl. și: stavili ] – Din sl. stavilo. substantiv feminin stavilă
stăvilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 să stăvileáscă verb tranzitiv stăvili
stăvilì v. 1. a pune o stavilă; 2. fig. a opri în loc: să se grăbească a stăvili furtuna BĂLC. verb tranzitiv stăvilì
STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă. verb tranzitiv stăvili
stăvilésc v. tr. (d. stavilă). Opresc printr’o stavilă: a stăvili apa, fig. relele. verb tranzitiv stăvilesc
| stăvili | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) stăvili | stăvilire | stăvilit | stăvilind | singular | plural | ||
| stăvilind | stăviliți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | stăvilesc | (să) stăvilesc | stăvileam | stăvilii | stăvilisem | |
| a II-a (tu) | stăvilești | (să) stăvilești | stăvileai | stăviliși | stăviliseși | ||
| a III-a (el, ea) | stăvilește | (să) stăvileai | stăvilea | stăvili | stăvilise | ||
| plural | I (noi) | stăvilim | (să) stăvilim | stăvileam | stăvilirăm | stăviliserăm | |
| a II-a (voi) | stăviliți | (să) stăviliți | stăvileați | stăvilirăți | stăviliserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | stăvilesc | (să) stăvilească | stăvileau | stăviliră | stăviliseră | ||