reduceri si promotii 2018
Definitie stână - ce inseamna stână - Dex Online

stână definitie

stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută]. substantiv feminin stan

1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ. substantiv feminin stan

stấnă, stâne, s.f. – Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului, unde se adăpostesc, pe timpul nopții, oile și păstorii. Stâna se constituie la „ruptul sterpelor„, când are loc însâmbrirea și măsurișul laptelui. Stâna este alcătuită din coliba păcurarilor, ridicată „în furci”, unde se așeza și vatra, din comornic, staulul oilor, în dosul colibei și strunga oilor, în față (după Dăncuș 1986: 49). După tipul de asociere: stâna pe cumpene (sistem clasic, autohton) și stâna pe fonți (sistem introdus de evrei). ♦ (Top.) În Stânești, La Stânești, Preluca Stâneștilor, top. în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Sl. stana „oprire„, de la stati „a sta”, cf. srb. stan „colibă de păstor„, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Densusianu, Titkin, Rosetti cf. DER); „Este un cuvânt tipic păstoresc, general și străvechi în limbă, dar cu obârșie deocamdată echivocă; posibil autohton. Cei mai mulți filologi l-au considerat slav (ca împrumut arhaic), alții însă l-au declarat autohton, tracodacic. Dintr-un traco-dacic *stana (rad. i-e, *stā „a sta, stațiune, loc de ședere„), ușor putea să derive rom. stâna” (Russu 1981: 388-389); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Russu 1981, Brâncuși 1983); Cuvânt românesc preluat de srb. sloveni (stira) și magh. (esztena) (Macrea 1970: 13; Bakos 1982). substantiv feminin stână

stấnă s. f., g.-d. art. stấnei; pl. stấne substantiv feminin stână

stână f. coliba unde stau ciobanii și îngrăditura împrejur unde stau oile: într’o stână stau dela 500 – 600 de oi. [Slav. STANŬ, stație]. substantiv feminin stână

stî́nă f., pl. e (ca frîne, vine) și ĭ (vsl. stanŭ, stațiune, tabără, d. stati, a sta, a se opri; bg. sîrb. stan, războĭ de țesut, rus. stanŭ, stațiune, stînă; litv. stónas, stațiune; alb. stan, ngr. stáni, stînă. V. stan, staniște, stanog). Îngrăditura în care staŭ oile ĭarna și vara și în care e și coliba ciobanuluĭ: într’o stînă-s 5-6 sute de oĭ. A o nemeri ca Țiganu Mercurea la stînă, a da de un chilipir la timp nepotrivit (că Mercurea e zi de post, și deci Țiganu nu putea să bea lapte). V. băcie, tîrlă, cîșlă. substantiv feminin stînă

STẤNĂ, stâne, s. f. Așezare păstorească de vară, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul și amenajările necesare), unde se adăpostesc oile și ciobanii și unde se prepară produsele din laptele oilor. ◊ Expr. A închide lupul în stână = a-și aduce dușmani în casă. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec. substantiv feminin stână

stînă (-ne), s. f. – Așezare păstorească de vară. – Mr. stînă, stane. Sl. stana, „oprire”, de la stati, staną „a sta”, cf. sb., cr. stan „colibă de păstor”, stanar „păstor”, rus. stan „stație” (Lambrior 103; Cihac, II, 361; Densusianu, Hlr., 282; Tiktin; Weigand, Jb., XVI, 228; Rosetti, GS, V, 158; Conev 60; Sandfeld 95). Cuvintele sl., perfect explicabile prin procedeele sl., nu pot proveni din rom.; și este greu de crezut că întîlnirea lor cu rom. este întîmplătoare. Totuși, s-a accentuat dificultatea trecerii lui anîn, care se petrece numai în elementele moștenite din lat. și care nu apare la elementele sl., în afară de jupîn, stăpîn, smîntînă și stîncă, toate cuvinte considerate de origine incertă (cf. Pușcariu, Dacor., III, 278-94 și numerele noastre 4653 și 8133). S-a încercat depășirea dificultății, presupunînd împrumutul din sl. la o dată mai veche (Lambrior; Densusianu), sau o asimilare care pare ciudată, cu -în, din român, bătrîn și alte elemente lat. (Skok, Arvih za Arbanašku Starinu, II, 339; ar fi trebuit să existe și în țăran). În realitate ideea că înan există numai în elemente lat. este falsă, cf. tc. kantarcîntar, mgr. φράγγος › frînc; astfel că evoluția arătată nu este pur și simplu o imposibilitate, ci o circumstanță a cărei explicație ne scapă. Alte explicații sînt mai ipotetice: din dacicul *stana (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; cf. Pascu, I, 191; Philippide, II, 15; Pușcariu, Lr., 176); din indoeurop. *sthana, prin intermediul persanului stana „ședere” (Densusianu, GS, I, 238; Pușcariu, Dacor., III, 382; Cancel, Despre Român, 77-9), deși un astfel de împrumut nu pare posibil istoricește; dintr-un lat. *saeptana (Giuglea, Dacor., II, 360; cf. REW 7497). Der. stînaș, s. m. (păstor care are o stînă). Din rom. pare să provină mag. esztena și săs. stinê; în schimb, ngr. στάνη și alb. stan, care au fost prezentate uneori drept împrumuturi din rom., trebuie să vină din sl. substantiv feminin stînă

stánă s. f., g.-d. art. stánei; pl. stáne substantiv feminin stană

STÁNĂ, stane, s. f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemișcat. [Var.: (reg.) stan, stean s. n.] – Din sl. stanŭ. substantiv feminin stană

STÁNĂ, stane, s. f. Bloc, bolovan mare de piatră; p. ext. stâncă. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a fi etc.) (ca o) stană (de piatră) = a rămâne (sau a sta, a fi etc.) încremenit, nemișcat. [Var.: (reg.) stan, stean s. n.] – Din sl. stanŭ. substantiv feminin stană

stánă (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă.Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje. substantiv feminin stană

a rămâne stană de piatră / trăsnit expr. a nu mai putea schița nici un gest (de uimire sau de groază). substantiv feminin arămânestanădepiatră

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului stână

stână   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular stâ stâna
plural stâne stânele
genitiv-dativ singular stâne stânei
plural stâne stânelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z