vel-spătár s. m., pl. vel-spătári substantiv masculinvel
SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculinspătar
spătár1 (persoană) s. m., pl. spătári substantiv masculinspătar
spătár2 (obiect) s. n., pl. spătáre substantiv masculinspătar
1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut. substantiv masculinspătar
spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS]. substantiv masculinspătar
SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculinspătar
spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slujba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului). substantiv masculinspătar
máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári substantiv masculinmare-spătar
spătări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)spătări | spătărire | spătărit | spătărind | singular | plural | ||
spătărind | spătăriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | spătăresc | (să)spătăresc | spătăream | spătării | spătărisem | |
a II-a (tu) | spătărești | (să)spătărești | spătăreai | spătăriși | spătăriseși | ||
a III-a (el, ea) | spătărește | (să)spătăreai | spătărea | spătări | spătărise | ||
plural | I (noi) | spătărim | (să)spătărim | spătăream | spătărirăm | spătăriserăm | |
a II-a (voi) | spătăriți | (să)spătăriți | spătăreați | spătărirăți | spătăriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | spătăresc | (să)spătărească | spătăreau | spătăriră | spătăriseră |