spălăcíre s. f., g.-d. art. spălăcírii; pl. spălăcíri substantiv femininspălăcire
SPĂLĂCÍRE, spălăciri, s. f. Faptul de a se spălăci; decolorare. – V. spălăci. substantiv femininspălăcire
!spălăcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se spălăcéște, imperf. 3 sg. se spălăceá; conj. prez. 3 să se spălăceáscă verbspălăci
spălăcì v. a ieși la spălat, a-și pierde coloarea. verbspălăcì
SPĂLĂCÍ, spălăcesc, vb. IV: Refl. A-și pierde culoarea inițială, a deveni mai șters, a se decolora (la spălat sau la soare). – Din spăla. verbspălăci
spălăcésc (mă) v. refl. (d. spăl cu sufixu din mă bălăcesc). Ĭes la spălat, mă descolorez. Fig. Iron. Îmĭ ĭau o aparență vrednică de milă: rău te-aĭ spălăcit, măĭ ! verbspălăcesc
spălăcire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | spălăcire | spălăcirea |
plural | spălăciri | spălăcirile | |
genitiv-dativ | singular | spălăciri | spălăcirii |
plural | spălăciri | spălăcirilor |