spuză definitie

SPÚZĂ, (rar) spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jeratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium). substantiv feminin spuză

spúză (-ze), s. f.1. Cenușă fierbinte. – 2. Gîlmă, umflătură, erupție. – 3. Mulțime, droaie, infinitate. – Mr., megl. spuză, megl. spruză. Origine incertă. Der. din lat. spodiumgr. σπόδιον, aproape general acceptată (Philippide, Principii, 66; Philippide, II, 655; I, 160; REW 8166; Capidan, Raporturile, 549; Tiktin), prezintă dificultăți fonetice. Trecerea lui ou a fost explicată insuficient, prin influența lui prună (Romansky, Jb., XVI, 129) sau printr-o formă ionică σπούδιον (Diculescu, Elementele, 420 și 427). Legătura cu alb. špuzë este evidentă; dar s rom. nu poate proveni din š alb., în vreme ce contrariul ar fi posibil. Graur, BL, V, 114, combate etimonul lat., bazat pe megl. spruză; dar nu e sigur că r este primitiv. Sensul 3, pe care Tiktin îl găsea obscur sematic, se explică pornind de la al doilea, sens ignorat de Tiktin și alături de el majoritatea dicționarelor, deși este curent în Munt., și în ciuda der. Der. spuzi, vb. refl. (a avea o erupție, a se umple de bubulițe); spuzeală, s. f. (erupție; mulțime, cantitate infinită); spuzime, s. f. (înv., mulțime). Din rom. provin bg. și rut. spuza (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409; Romansky 129; Capidan, Raporturile, 212). substantiv feminin spuză

spuză s. f. sg. (er.) spermă. substantiv feminin spuză

spúză s. f., g.-d. art. spúzei; pl. spúze substantiv feminin spuză

spúză, -e, s.f. – Cenușă fierbinte amestecată cu jăratic; șperlă (ALR 1971: 292). – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983); Lat. *spudia (=spodium) (Philippide, Capidan, Tiktin, DEX). substantiv feminin spuză

spuză 1. cenușă fierbinte: a coace un ou în spuză; 2. fig. mulțime: o spuză de copii. [Albanez ȘPUZĂ]. substantiv feminin spuză

spúză f., pl. e (lat. spodium, spuză, vgr. spódion, zgură, de unde vine și alb. špuză, spuză. D. rom. vine bg. rut. spuza). Cenușă ferbinte: o turtă coaptă’n spuză. Prov. Fiecare-șĭ trage spuza pe turta luĭ, se laudă pe sine, caută foloase p. sine. Fig. Spújină, mare mulțime (de copiĭ): o spuză de copil. V. poĭadă. substantiv feminin spuză

SPÚZĂ, spuze, s. f. 1. Cenușă fierbinte (amestecată cu jăratic). ◊ Expr. A trage spuza pe turta sa = a încerca să-și creeze un avantaj, să profite de ceva (pe seama altuia). 2. Fig. Număr foarte mare, mulțime, droaie, grămadă; spuzeală. – Lat. *spudia (= spodium). substantiv feminin spuză

a face spuză la buze expr. (d. femei) a juisa, a ajunge la orgasm. substantiv feminin afacespuzălabuze

a-și trage spuza pe turta sa expr. a încerca să-și creeze un avantaj / să profite de pe urma cuiva. substantiv feminin așitragespuzapeturtasa

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului spuză

spuză   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spu spuza
plural spuze spuzele
genitiv-dativ singular spuze spuzei
plural spuze spuzelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z