reduceri si promotii 2018
Definitie spurcat - ce inseamna spurcat - Dex Online

spurcat definitie

SPURCAT2 -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca. adjectiv spurcat

spurcat, spurcați s. m. (intl.) polițist. adjectiv spurcat

spurcát s. n. adjectiv spurcat

spurcat a.1. necurat: gânduri spurcate; 2. pop. păgân: lege spurcată, om spurcat. ║ m. necuratul. adjectiv spurcat

spurcát, -ă adj. (lat spurcatus). Necurat, murdar, nevrednic de contactu guriĭ: pahar spurcat. Aur, argint spurcat (vechĭ), amestecat cu alte metale. Fig. Păgîn, care mănîncă carne în post: om spurcat. Păgînesc: lege spurcată. Nevrednic de contact: om spurcat. Subst. Cine-ĭ spurcatu cela ? Epitet draculuĭ. Triv. Iron. A te trece spurcatu, a nu maĭ putea să țiĭ urina (care e un lucru spurcat). Adv. În mod spurcat. – În est spúrcat (dar: a te trece spurcátu, nu spúrcatu !). adjectiv spurcat

SPURCÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) spurca. 2. (Reg.; concr.) Excremente. – V. spurca. adjectiv spurcat

SPURCÁT2 -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦ Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ♦ Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare. 2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi). 3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept. 4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat, m. art.) Dracul. – V. spurca. adjectiv spurcat

spurcat la gură expr. care spune vorbe triviale / vulgare. adjectiv spurcatlagură

2) spurc, a -á v. tr. (lat. spŭrcare it. sporcare). Fac necurat, murdăresc, fac impropriŭ de contactu guriĭ: a spurca o oală (a nu maĭ fi oala ceĭa bună de mîncat din ĭa). Nu respect postu ortodox(mănînc carne): a spurca Vinerea. Fig. Profanez, pîngăresc: nu spurca cu vorbe proaste solemnitatea momentuluĭ ! V. refl. Mă fac necurat, mă fac impropriŭ de contactu guriĭ: îmĭ spăl mînile, că m’am jucat cu pisicile și m’am spurcat. Mănînc carne saŭ lapte în post: te-aĭ spurcat. V. intr. Zbîrcesc, arunc greșit la joc, nu nemeresc (cu mingea ș. a.). verb tranzitiv spurc

spurcá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúrcă verb tranzitiv spurca

spurcà v. 1. a face necurat a murdări: a spurca o oală; 2. a viola cele sfinte, a nu ținea cele oprite de biserică: ești letin, de spurci Vinerea ? ISP.; 3. fig. a mânji, a necinsti: de când pe acest pământ, trădarea neagră spurcă pragul sfânt al ospeției? AL. [Lat. SPURCARE]. verb tranzitiv spurcà

SPURCÁ, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (În practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare. verb tranzitiv spurca

spurcá (-c, -at), vb.1. A păta, a mînji, a murdări. – 2. (Înv.) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngări, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a greși lovitura. – 7. (Refl.) A se mînji, a se murdări, a-și evacua excrementele. – 8. (Refl.) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (Refl.) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). Lat. spŭrcāre (Pușcariu 1637; REW 8193), cf. it. sporcare.Der. spurc, s. n. (furuncul, abces, tumoare infecțioasă; reumatism articular), deverbal, sau din lat. spurcus (REW 8194; Candrea); spurcăciune, s. f. (murdărie, lucru spurcat, scîrnăvie; dihanie, lighioană, animal murdar, se zice în general despre animalele sălbatice a căror carne nu se mănîncă; persoană de altă religie decît cea ortodoxă; pl., bube-dulci, impetigo); spurcat, adj. (murdar, respingător; s. n., dracul). Din rom. provine mag. szpurkát (Pușcariu, Dacor., VII, 474). verb tranzitiv spurca

SPURCA, spurc, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Refl. A-și evacua excrementele sau urina. ♦ Tranz. Fig. A pângări, a profana, a necinsti. ♦ Tranz. Fig. A înjura. 2. Tranz. A atinge o mâncare sau un vas de gătit de ceva murdar, scârbos sau oprit de biserică. 3. Refl. (în practicile religioase creștine) A mânca de dulce în timpul postului. ♦ Fig. A se deprinde la ceva rău (sau prea bun), la ceva care nu este îngăduit; a se dedulci. – Lat. spurcare. verb tranzitiv spurca

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului spurcat

spurcat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spurcat spurcatul spurca spurcata
plural spurcați spurcații spurcate spurcatele
genitiv-dativ singular spurcat spurcatului spurcate spurcatei
plural spurcați spurcaților spurcate spurcatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z