spumegat definitie

spúmeg, a -á v. intr. (d. spumă, ca fumeg d. fum saŭ d. lat *spúmigo, -áre, de unde și sp. espumear). Pac spume: valurile, vinu spumegă. Fig. Clocotesc: spumegă desfrîu, oratoru spumegă de furie. – Și aspumez (Vechĭ). Ca neol. spuméz (după lat. spumare și fr. écumer). verbspumeg

SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega). verbspumega

spumega, spumeg v. i. (er.) a ejacula. verbspumega

spumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 spúmegă verbspumega

spumegà v. 1. a face spumă: spumegă vinul în pahare; 2. fig. a clocoti: unde spumegă desfrâul în mișcări și ’n cuvinte EM. [Formațiune analogică după fumegà]. verbspumegà

SPUMEGÁ, spúmeg, vb. I. Intranz. 1. (Despre lichide; la pers. 3) A face spume (1) (în urma agitării, a unei reacții etc.); a fi plin de spumă; a spuma. 2. (Despre animale, mai ales despre cai; la pers. 3) A se acoperi de spumă (3), a face clăbuci la gură; a spuma. ◊ Expr. A spumega de furie (sau de mânie) = a fi foarte mâniat. 3. Fig. A fi exuberant, a clocoti de viață. – Din spumă (după fumega). verbspumega