sprinten definitie

SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. scr. spretan. adjectiv sprinten

sprínten (-nă), adj. – 1. Agil, vioi, iute, rapid. – 2. Îmbrăcat lejer. – Var. înv. sprintin. Sl. *sŭprętinu (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 359; Tiktin; Conev 100), de la sŭprętati „a se strînge”, cf. slov. spreten „abil”, sb., cr. spretan „abil, iscusit”. – Der. sprinteni, vb. (a da agilitate; refl., Trans., a se lupta); sprintenior (var. sprinte(i)or), adj. (militar înarmat ușor); sprintenime, s. f. (trupă ușor înarmată); sprinteneală (var. sprintenie), s. f. (agilitate, ușurință). adjectiv sprinten

sprínten adj. m., pl. sprínteni; f. spríntenă, pl. spríntene adjectiv sprinten

sprinten a. care se mișcă ușor: ciute sprintene de munte EM. [Slav. *SŬPRẼTENŬ (cf. slovean SPRETEN, sprinten)]. adjectiv sprinten

sprínten, -ă adj. (vsl. *sŭprentĭnŭ, nsl. spreten, sîrb. spretan, sprinten). Care se mișcă (sare, fuge) ușor: căprioara e sprintenă, un poteraș sprinten. Vechĭ. Ușor armat: oaste sprintenă. – Dim. sprintenel, sprinteor și -teĭor. adjectiv sprinten

SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe; adesea adverbial) Care se mișcă repede și cu ușurință; vioi, iute; (despre mișcări, acțiuni ale ființelor) care arată vioiciune, iuțeală. ◊ Expr. Sprinten la minte = inteligent, deștept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) înalt, subțire, suplu, elegant. – Cf. sb. spretan. adjectiv sprinten