sprijin definitie

2) spríjin și (rar) -ésc, a -ĭ v. tr. (din maĭ vechĭu prejenesc, prijănesc, din *prăjinesc, adică „pun prăjinĭ pe dedesupt”, ca la pomi„ĭ încărcațĭ de poame. Din aceĭașĭ răd. pol. sprežyna, resort, opritoare, și vsl. sprenšti-sprengon, a uni, sprenženŭ, unit. – El sprijină și -ine; să sprijine. Cp. cu ridic). 1. Susțin pe dedesupt: a sprijini cu prăjinĭ ramurile unuĭ pom, Atlante sprijinea ceru pe umerĭ. 2. Apăr, ajut, protejez (vechĭ): sprijinește Domnul pre toțĭ ceĭ ce cad și scoală pre ceĭ oborîțĭ (Dos ). 3. Opresc, împedic (vechĭ): sprijiniră sîngele sfințieĭ sale (Dos,). 4. Rezem: a sprijini pușca de zid. V. refl. Mă susțin apesînd orĭ mă rezem: bolnavu se sprijini în baston, se sprijini de zid. Fig. Mă bizuĭ, mă bazez: a te sprijini pe cineva, pe ajutoru cuĭva. A se sprijini uniĭ pe alțiĭ, a se ajuta reciproc. – Vechĭ și ”mă apăr„: nu avea cu ce să se sprijinească de neprietenĭ (Nec.). – În vest (Tel.) sprijinesc, opresc, susțin (rev. I. Crg. 4, 390, și 7, 52). În Dolj ”primesc oaspeți„ (GrS. 1937, 243). La Vidin prijunesc, în Serbia sprejunesc, în Trans. și sprijonesc, aĭurea și sprejenesc, sprijenesc și -ănesc. verb tranzitivsprijin

SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (Înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin. verb tranzitivsprijini

sprijiní (-n, -ít), vb. – 1. A propti, a rezema. 2. A susține, a asigura. – 3. A se baza, a se întemeia, a se bizui. – 4. A ajuta, a ocroti, a proteja. – 5. A opri, a para, a împiedica, a jena. – 6. (Refl.) A se apăra, a se proteja. – Var. (s)prijoni, prijuni, sprejuni, sprijeni, sprejeni. Origine necunoscută. Suf. -ni indică de obicei formații expresive. Legătura cu sl. spręšti „a reuni”, participiul sŭpreženŭ (Candrea) nu este certă; chiar și mai puțin der. de la opri (Cihac, II, 229) sau de la prăjină (Pușcariu, Dacor., I, 241-3). Poate de la spre jur › *sprejuri „a înconjura” › sprejuni. Der. sprijin (var. Trans. sprijoană), s. n. (susținere; reazem, stîlp); sprijineală, s. f. (susținere; ajutor, protecție); sprijiniș, s. n. (înv., susținător); sprijinitor, adj. (care sprijină; protector). verb tranzitivsprijini

sprijiní (a ~) vb., ind. prez. 3 spríjină, imperf. 3 sg. sprijineá; conj. prez. 3 să spríjine verb tranzitivsprijini

SPRIJINÍ, spríjin, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti (ca să nu cadă). ♦ Fig. A pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) întemeia pe... 2. Tranz. Fig. A ajuta pe cineva sau ceva, a ocroti, a proteja; a-și da concursul la ceva. 3. Tranz. (înv. și reg.) A ține piept unui atac; a rezista. – Din sprijin. verb tranzitivsprijini