spondil definitie

SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle. substantiv masculinspondil

SPONDÍL s.m. 1. Gen de moluște marine comestibile, înrudite cu stridia. 2. Gen de coleoptere cu coarne lungi. // s.n. Vertebră. [< fr. spondyle, cf. gr. spondylos – vertebră]. substantiv masculinspondil

SPONDIL- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coloana vertebrală”, „vertebră”, „vertebral”. [Var. spondilo-. / < fr. spondylo-, it. spondilo-, cf. gr. spondylos]. substantiv masculinspondil

SPONDÍL¹ s. m. 1. veche denumire a vertebrelor. 2. gen de moluscă bivalvă, comestibilă, înrudită cu stridia, fixată pe rocile din mările calde. 3. gen de coleoptere cu coarne lungi. (< fr. spondyle, lat. spondylus) substantiv masculinspondil

SPONDIL²(O)-, -SPONDÍL, -SPONDILÍE elem. „coloana vertebrală”, „vertebră”. (< fr. spondyl/o/-, -spondyle, -spondylie, cf. lat. spondylus, gr. spondylos) substantiv masculinspondil

spondíl s. m., pl. spondíli substantiv masculinspondil

SPONDÍL, spondili, s. m. (La pl.) Gen de lamelibranhiate cu cochilia formată din două valve inegale și cu două urechiușe; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. spondyle. substantiv masculinspondil