spoi definitie

spoí (-oésc, -ít), vb. – 1. A vărui, a da cu var pereții. – 2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. – 3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. – 4. (Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. – 5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb. spojiti „a cositori”. – Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență); spoi, s. n. (fard, pictură); spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală); spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata); spoitoreasă, s. f. (chivuță). verb tranzitivspoi

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă verb tranzitivspoi

spoì v. 1. a da cu var; 2. a acoperi vasele de aramă cu o pătură subțire de cositor (spre a le feri de cocleală); 3. a se drege pe obraz: femeile își spoesc fața cu alb, cu roșu. [Slav. SPOITI]. verb tranzitivspoì

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti. verb tranzitivspoi

spoĭésc v. tr. (vsl. spoitĭ, sŭpoitĭ,a lipi metalele). Acoper vasele de aramă cu un strat de cositor ca să nu cotlească (în Munt. și cositoresc, în Olt și costoresc). Văruĭesc, acoper cu un strat de var: a spoĭ părețiĭ. V. refl. Iron. Mă sulemnesc: nu te maĭ spoĭ atîta ! verb tranzitivspoĭesc