reduceri si promotii 2018
Definitie spirit - ce inseamna spirit - Dex Online

spirit definitie

spírit (-te), s. n.1. Minte, rațiune, inteligență, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. Lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituș (var. spiriduș), s. m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunțarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; și al lui spirt (var. megl. șpirț, mr. șpirtu), s. n. (alcool; înv., esență; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s. n.; spiritist, s. m.; spiritual, adj.; spiritualism, s. n.; spiritualist, s. m.; spiritualitate, s. f.; spiritualiza, vb. substantiv neutru spirit

spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite substantiv neutru spirit

SPÍRIT, spirite, s. n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; p. ext. minte, rațiune, intelect. ♦ Inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie. ◊ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (în filosofia idealistă și în concepțiile religioase) Element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (în concepțiile religioase) Ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc. ◊ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoștințe (și se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate. ◊ Loc. prep. În spiritul... = în concordanță cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendință care determină felul de fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației. – Din lat. spiritus, it. spirito. substantiv neutru spirit

SPÍRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. 2. Inteligență; imaginație. 3. (În superstiții) Ființă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță din punctul de vedere al aspirației sunetul căruia i se adaugă. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit]. substantiv neutru spirit

SPÍRIT s. n. I. 1. totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. ◊ persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale, al însușirilor morale de caracter etc. 2. inteligență; imaginație. 3. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. ♦ în ŭl = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. ♦ a face ĕ = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță, din punctul de vedere al aspirației, sunetul căruia i se adaugă. (< lat. spiritus, it. spirito) substantiv neutru spirit

spirit n. 1. substanță incorporală: lumea spiritelor; 2. sufletul, ca principiu cugetător: spiritul și corpul; 3. totalitatea facultăților intelectuale: operă de spirit; 4. vioiciune de imaginațiune: om de spirit; 5. concepțiune, judecată: spirit just; 6. opiniune, dispozițiune dominantă: spiritul secolului, spirit național; 7. tendență particulară: spirit de șicană; 8. inteligență, aptitudine: are spiritul afacerilor; 9. adevăratul sens: spiritul legilor; 10. aparițiune, vedenie: nimeni nu se mai teme de spirite; 11. mic semn de aspirațiune, în limba greacă: spirit lin, aspru. substantiv neutru spirit

*spirít n. pl. e (lat. spiritus, d. spirare, a sufla, ca rom. suflet d. a sufla. V. spirt, spiriduș). Substanță incorporată (duh): Dumnezeŭ, îngeriĭ și sufletu îs spirite. Suflet (ca principiŭ cugetător): spiritu și corpu. Totalitatea facultăților intelectuale: opere de spirit. Vioĭciune de imaginațiune: a avea spirit, om de spirit. Glumă inteligentă (saŭ și proastă !): neputînd răspunde nimic, făcea spirite. Concepțiune, judecată: spirit just. Gînd, tendență, pornire, caracter: spiritu secuiuluĭ, spiritu poporuluĭ. Caracter particular, tendență, dispozițiune: spirit avocățesc, de șicană, de contrazicere. Atitudine, pricepere: spirit comercial. Adevăratu înțeles (gînd): spiritu legilor. Aparițiune, vedenie (geniŭ, duh, strigoĭ, stahie ș. a.): țăraniĭ cred în spirite. Gram. gr. Spirit aspru, un semn pus înaintea saŭ deasupra uneĭ vocele inițiale ca să arăte un sunet spirant dispărut (și cînd îs doĭ R alăturea se pune spirit aspru pe al doilea); spirit lin, alt semn care se pune pe o vocală inițială cînd nu e nicĭ un sunet dispărut. Prezență de spirit. V. pezență. substantiv neutru spirit

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului spirit

spirit   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spirit spiritul
plural spirite spiritele
genitiv-dativ singular spirit spiritului
plural spirite spiritelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z