spintecat definitie

spíntec, a -á v. tr. (din *spîntec, lat. ex-pántico, ex-panticáre. V. pîntece). Deschid pîntecele: a spinteca un porc. Pin ext. Cămașa s’a spintecat, s’a sfîșiat, s’a rupt în lung pe o mare întindere. – Nu-ĭ imitațĭ pe scriitoriĭ care zic: vulturu spintecă aeru, corabia spintecă apa. În acest caz, e maĭ elegant despică. Urît și a despinteca (un amestec din a despica și a spinteca). verb tranzitivspintec

spintecá (-c, -át), vb. – 1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A tăia, a crăpa. – 3. A străbate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece și ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecător, adj. (care spintecă); spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură). verb tranzitivspinteca

spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă verb tranzitivspinteca

spintecà v. 1. a deschide pântecele: a spinteca un miel; 1. a despica: a spinteca un lemn; 3. fig. a străbate: vulturul spintecă văzduhul în falnicul său sbor GR. AL. [Lat. *EXPANTICARE]. verb tranzitivspintecà

SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex). verb tranzitivspinteca