Alege sensul dorit: spicul -substantiv masculin spicul -substantiv neutru

spicul definitie

credit rapid online ifn

SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl.Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule. substantiv masculinspicul

SPICÚL s.m. 1. Spicușor, spiculeț. 2. Corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor. [< fr. spicule, cf. lat. spiculum – ac]. substantiv masculinspicul

credit rapid online ifn

SPÍCUL s. m. 1. spicușor, spiculeț. 2. os mic în formă de spic; fragment de os. 3. corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor. (< fr. spicule) substantiv masculinspicul

SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl.Pl. și: (m.) spiculi] – Din lat. spiculum, fr. spicule. substantiv masculinspicul

spic s. n., pl. spíce substantiv neutruspic

spic n. capătul superior al paiului grânelor ce conține grăunțe: orzul a dat spic; ca spicul grâului, bălan: mustăcioara lui spicul grâului POP. [Lat. SPICUM]. substantiv neutruspic

spic n., pl. e (lat. spicum și spica, spic; it. spiga [spigo nume de plantă], pv. espic, espiga, fr. épi, sp. pg. espiga). Vîrfu paiuluĭ saŭ cotoruluĭ care conține grăuntele la graminee (la popușoĭ numaĭ florile): grîu a dat spic, spicu greu se apleacă. Ca spicu grîuluĭ, bălan. substantiv neutruspic

spic (-ce), s. n.1. Inflorescență a plantelor graminee. – 2. Vîrf, pisc, parte înaltă. – Mr. schic, megl. spic. Lat. spῑcum (Pușcariu 1617; REW 8148), cf. it. spigo, prov. espic, fr. épi, sp. espiga.Der. spicui, vb. (a face spice; a aduna spice; a extrage, a culege); spicuitor, s. m. (persoană care spicuiește); înspica, vb. refl. (a da în spic; a crește plantele; a-i da mustața; a i se face părul măciucă). substantiv neutruspic

SPIC, spice, s. n. 1. Inflorescență caracteristică plantelor graminee, alcătuită din mai multe flori mici cu peduncul scurt, dispuse pe o axă centrală lungă. ◊ Expr. A da în spic sau a-i da spicul, a face spic = (despre plante) a se apropia de maturitate, a ajunge în faza de dezvoltare în care apare spicul (1); a înspica. 2. Stilizare decorativă în formă de spic (1), frecventă în arta populară pe cusături, țesături etc. 3. Vârful firelor de păr, mai lungi (și de altă culoare) din blana unor animale. 4. (în sintagma) Spic de zăpadă (sau, rar, de ploaie) = fulgi mari de zăpadă amestecați cu stropi de ploaie, care cad pe pământ. 5. (Pop.) Vârf de munte; pisc. ♦ Partea cea mai înaltă a acoperișului casei. [Pl. și: spicuri] – Lat. spicum. substantiv neutruspic

SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl.Pl. și: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule. substantiv neutruspicul

SPÍCUL, spicule, s. n. (Bot.; astăzi rar) Spiculeț (2). [Acc. și: spicúl.Pl. și: (m.) spiculi] – Din lat. spiculum, fr. spicule. substantiv neutruspicul

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluispicul

spicul  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spicul spiculul
plural spicule spiculele
genitiv-dativ singular spicul spiculului
plural spicule spiculelor
spicul  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spicul spiculul
plural spicule spiculele
genitiv-dativ singular spicul spiculului
plural spicule spiculelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z