spătar definitie

vel-spătár s. m., pl. vel-spătári substantiv masculin vel

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculin spătar

spătár1 (persoană) s. m., pl. spătári substantiv masculin spătar

spătár2 (obiect) s. n., pl. spătáre substantiv masculin spătar

1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut. substantiv masculin spătar

spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS]. substantiv masculin spătar

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculin spătar

spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slujba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului). substantiv masculin spătar

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spă­tári, art. márii-spătári substantiv masculin mare-spătar

spătar n. 1. spate de scaun; 2. partea hamului ce acopere spatele calului. substantiv neutru spătar

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar. substantiv neutru spătar

2) spătár n., pi. e (d. spată, omoplat). Mold. Rezemătoarea scaunuluĭ, numită și spătează și spetează. Partea hamuluĭ care se pune pe spinarea caluluĭ. substantiv neutru spătar

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar. substantiv neutru spătar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului spătar

spătar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spătar spătarul
plural spătari spătarii
genitiv-dativ singular spătar spătarului
plural spătari spătarilor
spătar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spătar spătarul
plural spătari spătarii
genitiv-dativ singular spătar spătarului
plural spătari spătarilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z