spătar definitie

credit rapid online ifn

vel-spătár s. m., pl. vel-spătári substantiv masculinvel

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculinspătar

credit rapid online ifn

spătár1 (persoană) s. m., pl. spătári substantiv masculinspătar

spătár2 (obiect) s. n., pl. spătáre substantiv masculinspătar

1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut. substantiv masculinspătar

spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS]. substantiv masculinspătar

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculinspătar

spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slujba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului). substantiv masculinspătar

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spă­tári, art. márii-spătári substantiv masculinmare-spătar

spătar n. 1. spate de scaun; 2. partea hamului ce acopere spatele calului. substantiv neutruspătar

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar. substantiv neutruspătar

2) spătár n., pi. e (d. spată, omoplat). Mold. Rezemătoarea scaunuluĭ, numită și spătează și spetează. Partea hamuluĭ care se pune pe spinarea caluluĭ. substantiv neutruspătar

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar. substantiv neutruspătar

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluispătar

spătar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spătar spătarul
plural spătare spătarele
genitiv-dativ singular spătar spătarului
plural spătare spătarelor
spătar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular spătar spătarul
plural spătare spătarele
genitiv-dativ singular spătar spătarului
plural spătare spătarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z