spătări definitie

vel-spătár s. m., pl. vel-spătári substantiv masculin vel

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculin spătar

spătár1 (persoană) s. m., pl. spătári substantiv masculin spătar

spătár2 (obiect) s. n., pl. spătáre substantiv masculin spătar

1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut. substantiv masculin spătar

spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS]. substantiv masculin spătar

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários. substantiv masculin spătar

spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slujba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului). substantiv masculin spătar

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spă­tári, art. márii-spătári substantiv masculin mare-spătar

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului spătări

spătări   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) spătări spătărire spătărit spătărind singular plural
spătărind spătăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) spătăresc (să) spătăresc spătăream spătării spătărisem
a II-a (tu) spătărești (să) spătărești spătăreai spătăriși spătăriseși
a III-a (el, ea) spătărește (să) spătăreai spătărea spătări spătărise
plural I (noi) spătărim (să) spătărim spătăream spătărirăm spătăriserăm
a II-a (voi) spătăriți (să) spătăriți spătăreați spătărirăți spătăriserăți
a III-a (ei, ele) spătăresc (să) spătărească spătăreau spătări spătăriseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z