sorb definitie
sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță. substantiv masculin sorb
SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus. substantiv masculin sorb
sorb1 (arbore) s. m., pl. sorbi substantiv masculin sorb
1) sorb m. (lat. sorbus. D. rom. vine ngr. súrvon. V. soarbă). Un pom rozaceŭ pădureț care seamană cu scorușu și are un lemn tot așa de bun de strug (pirus [saŭ sorbus] torminalis). Scoruș sălbatic. substantiv masculin sorb
sorb m. Bot. arbust din familia rozaceelor al cărui lemn e prețios pentru strungărie (Sorbus terminalis). substantiv masculin sorb
SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus. substantiv masculin sorb
SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv). substantiv neutru sorb
2) sorb n., pl. urĭ (d. sorb 3). Sorbitură, pic: dă-mĭ un sorb de apă (Prah.). Vîrtej de apă, anafor. Vîrtej de vînt care ridică colbu, frunzele, paĭele și chiar și apa, și atuncĭ formează o trombă: un sorb sorbea sorbea apa Dunăriĭ. (CL. 1910, 985). Țeavă groasă cu care se trage apa’n pompă. Un aparat ca un jgheab făcut din împletiturĭ de nuĭele care se adaptează la îngrăditurile bălților și care, pin scoborîre și ridicare, lasă să circule luntrea, dar nu și să ĭasă peștele (Ant. P.). substantiv neutru sorb
sorb n. 1. vârtej de apă ce formează o adâncătură în mijloc; 2. în basme: marea ce formează hotarul între cele două lumi sau tărâmuri. [Tras din sorbì]. substantiv neutru sorb
SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran. 2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej. 3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților; p. gener. țeava, conductă aspiratoare. – Din sorbi (derivat regresiv). substantiv neutru sorb
3) sorb a -í v tr. (lat. sórbere și sorbére imit. înrudit cu vgr. rophéo, înghit, vsl. srŭbatĭ, bg. sŭrbam, germ. schlúrfen, a sorbi, ș. a. multe în diferite limbi; it. sorbire, pv. sourbi, sp. sorber, pg. sorver. – El soarbe, să soarbă, soarbe tu, nu sorbi ! V. absorb, horpăĭ, cĭorbă, șerbet, sirop). Trag cîte puțin în gură un lichid ferbinte așa în cît să nu mă frig: a sorbi ceaĭu, cafeaŭa, cĭorba. Înghit maĭ răpede continutu unuĭ oŭ moale, un medicament: a sorbi un oŭ. Fig. A sorbi din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), a privi cu mare dragoste saŭ cu lăcomie. A-ĭ sorbi cuĭva zilele, a-l ucide. verb tranzitiv sorb
sorbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 să soárbă verb tranzitiv sorbi
sorbí (-b, ít), vb. – 1. A bea cîte puțin, a suge. – 2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber. – Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s. f. (sorbire, dușcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s. f. (Trans. de N, strachină); sorbușcă, s. f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber. verb tranzitiv sorbi
sorbì v. 1. a înghiți cu încetul un lichid trăgându-l cu sgomot în gură: a sorbi cafeaua; 2. a înghiți dintr’o dată: a sorbi un ou; a sorbi cu ochii, a plăcea foarte; 3. fig. a răpi: îmi vine să-i sorb zilele POP. [Lat. SORBERE]. verb tranzitiv sorbì
SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere). verb tranzitiv sorbi
a sorbi (pe cineva) din ochi expr. a privi (pe cineva) cu mare dragoste. verb tranzitiv asorbi
soarbe-zeamă m. fig. și pop. om bleg. verb tranzitiv soarbezeamă
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului sorb
| sorb substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | sorb | sorbul |
| plural | sorburi | sorburile | |
| genitiv-dativ | singular | sorb | sorbului |
| plural | sorburi | sorburilor | |
| sorb substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | sorb | sorbul |
| plural | sorburi | sorburile | |
| genitiv-dativ | singular | sorb | sorbului |
| plural | sorburi | sorburilor | |