sonet definitie

SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto. substantiv neutrusonet

SONÉT s.n. Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie. [Cf. fr. sonnet, it. sonnetto]. substantiv neutrusonet

SONÉT s. n. poezie lirică cu formă fixă, din 1⁴ versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă. (< fr. sonnet, it. sonetto) substantiv neutrusonet

sonét (poezie) s. n., pl. sonéte substantiv neutrusonet

sonet n. poezie compusă din 14 versuri grupate în două cuatrine și două terține: sonetele lui Petrarca. substantiv neutrusonet

*sonét n., pl. e (fr. sonnet, d. it sonetto, dim. d. suono, sunet). Poezie compusă din 11 versurĭ împărțite în 2 strofe de cîte 4 versurĭ și 2 de 3: celebre sonete aŭ compus Petrarca, Ronsard, Eminescu. substantiv neutrusonet

SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din fr. sonnet, it. sonetto. substantiv neutrusonet