socotință definitie

socotínță (înv., pop.) s. f., g.-d. art. socotínței; pl. socotínțe substantiv feminin socotință

socotínță f., pl. e (d. socotesc, ca chibzuință d. chibzuĭesc). Socoteală, reflexiune, chibzuință: a lucra cu socotință. Opiniune, credință: după socotința mea. Vechĭ. lntențiune: cu rea socotință. îngrijire: socotința bolnavilor. Stimă, atențiune: a-ĭ face cuĭva socotință, a avea socotință din partea cuĭva. substantiv feminin socotință

socotință f. chibzuință, părere. substantiv feminin socotință

SOCOTÍNȚĂ, socotințe, s. f. (înv. și pop.) 1. Punct de vedere, opinie, părere. ♦ Idee, gând. 2. Considerație, stimă, prețuire. 3. Judecată sănătoasă, chibzuială, cumpăt, măsură. 4. Minte, rațiune. 5. Hotărâre, voință. – Socoti + suf. -ință. substantiv feminin socotință

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului socotință

socotință   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular socotință socotința
plural socotințe socotințele
genitiv-dativ singular socotințe socotinței
plural socotințe socotințelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z