smac interj. invariabilsmac
smac n., pl. urĭ (sas. vgerm. pol. rut. smak, ceh. šmak, ngerm. geschmack). Vest. Gust aromatic al mîncărilor și al vinurilor. Iz. – Și smag, zmag, șmac și șmah: smagu de piatră zăcută în pămînt (ChN., 2, 43) = mirosu. invariabilsmac
SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare precipitată. – Onomatopee. invariabilsmac
SMAC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o mișcare precipitată. – Onomatopee. invariabilsmac
a-i lua (cuiva) caimacul / smacul / zmacul expr. (er.) a dezvirgina, a deflora invariabilailua
smîc interj. – Exprimă ideea de mișcare grăbită. – Var. zmîc, smac, zmac și der. Creație expresivă, cf. hîc, bîc, svîc, sgîț. – Der. smîc, s. n. (laț, coardă de prins animale; jucărie pentru copii în formă de arc), pentru al cărui prim sens cf. sbilț; smîci (var. smăci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forța, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmuțǫs, zmuțiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smăčam, smăkvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s. f. (nuia, vargă), probabil cu sensul de bază de „(creangă) smulsă”, cf. fișcă, smuncea (după Cihac, II, 350, din sl. smykŭ „coardă”; după Scriban, metateză a lui simcea); smuceală (var. smînceală, smucitură), s. f. (smuls; zguduială; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîră), cf. svîcni; smăcina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîțîna, sgîlțîna (după Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. măcina; după Candrea, din lat. *exmācĕrāre); smăcinătură, s. f. (zguduială, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a călca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribuli › sgriburi (după Pușcariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin și Candrea, dintr-un lat. *exmicŭlāre ‹ mica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicăraie (var. Trans., smicăruie, Banat, smicurătură), s. f. (fragment, bucată); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a mișca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se consideră drept der. direct de la bici, ipoteză insuficientă pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se mișca, a se frămînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evoluții smăcina › *sbăcina › *sbucina și contaminat formal evident cu bucium (după Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. *bucināre sau de la bucium, ipoteză care nu pare posibilă semantic); sbucium, s. n. (agitație, neliniște, chin), deverbal; sbuciumătură, s. f. (agitație, zdruncinătură). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36). substantiv neutrusmîc
șmac, șmah, V. smac. temporarșmac
smac n., pl. urĭ (sas. vgerm. pol. rut. smak, ceh. šmak, ngerm. geschmack). Vest. Gust aromatic al mîncărilor și al vinurilor. Iz. – Și smag, zmag, șmac și șmah: smagu de piatră zăcută în pămînt (ChN., 2, 43) = mirosu. temporarsmac
smâc | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | smâc | smâcul |
plural | smâcuri | smâcurile | |
genitiv-dativ | singular | smâc | smâcului |
plural | smâcuri | smâcurilor |