sminti definitie

SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. Tranz. (Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. Intranz. (Reg.) A greși. 4. Tranz. (Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton. verb tranzitivsminti

smintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. smintésc, imperf. 3 sg. sminteá; conj. prez. 3 să sminteáscă verb tranzitivsminti

smintí (-tésc, -ít), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A înșela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a păgubi. – 7. A bate, a ciomăgi, a snopi în bătaie. – 8. (Banat) A greși, a se înșela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire „a tulbura”. Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti „a tulbura” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Șeineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidența cu minte. – Der. smintă (var. înv. smîntă), s. f. (Banat, Trans., greșeală; defect; pierdere); sminteală, s. f. (greșeală; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bătaie, ciomăgeală); smintit, s. m. (nebun, s. n. Trans., terci de făină de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negreșit; adv., sigur). – Cf. smîntînă. verb tranzitivsminti

smintì v. 1. a turbura; școlarii îl sminteau dela învățătură CR.; 2. a mișca din loc: să nu smintească vr’o piatră CR.; 3. a turbura mintea, a scoate din minți: a smintit. [Vechiu-rom. smintì, a turbura = slav. SŬMĒTÕ, cu acelaș sens care a fost apoi influențat de minte, de unde noțiunea modernă de pervertirea minții]. verb tranzitivsmintì

SMINTÍ, smintesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă dreapta judecată; a înnebuni. ◊ Expr. (Tranz.) A sminti (pe cineva) în bătaie = a bate foarte tare (pe cineva). 2. Tranz. (Pop.) A induce în eroare; a păcăli, a înșela. ♦ A împiedica pe cineva să facă ceva. 3. Intranz. (Reg.) A greși. 4. Tranz. (Pop.) A mișca din loc, a clinti, a deplasa. ♦ A strica; a vătăma. ♦ Fig. A răstălmăci spusele, cuvintele cuiva. – Din sl. sŭmensti, sŭmenton. verb tranzitivsminti

a sminti (pe cineva) în bătaie expr. a bate foarte tare (pe cineva). verb tranzitivasminti

smintésc v. tr. (vechĭ smentesc, vsl. sŭ-montiti [și sŭ-mensti, -menton], a turbura, infl. de rom. minte. La Dos. smintă, sminteală. Cp. cu răspintie. V. smîntînă și zămintesc). Turbur, deranjez, mișc din loc: a sminti ceva de la locu luĭ, a sminti pe cineva de la treaba luĭ. Vechĭ. Vatăm, aduc pagubă: lupiĭ îĭ smintesc pe oamenĭ. Săblăznesc. Rătăcesc, seduc: diavoliĭ ne smintește. Împedec, opresc. Azĭ. Fam. Cînd țĭ-oĭ trage una, te smintesc, cînd te-oĭ lovi o dată, te zăpăcesc. V. refl. Înebunesc, devin nebun. — Și zm-. verb tranzitivsmintesc