smerit definitie

smerít, -ă adj. (d. a se smeri). Modest, umil: un smerit sihastru. Adv. A saluta smerit. — Și zm- (vest). adjectivsmerit

smerit a. umil. [V. smerì]. adjectivsmerit

SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (Bis.) Cucernic, evlavios, pios. – V. smeri. adjectivsmerit

smerí (-résc, -ít), vb. refl. – A se umili, a fi supus. Sl. sŭmĕriti (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). – Der. smerenie, s. f. (umilire, supușenie; umilință), din sl. sŭmĕrenije; smericiune, s. f. (înv., umilință); smerelnic, adj. (înv., umil); smeren, adj. (înv., umil), din sl. sŭmĕrĭnikŭ. verb tranzitivsmeri

!smerí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se smeréște, imperf. 3 sg. se smereá; conj. prez. 3 să se smereáscă verb tranzitivsmeri

smerì v. a (se) umili. [Slav. SŬMIRITI]. verb tranzitivsmerì

SMERÍ, smeresc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine umilă, modestă, supusă, plină de respect. ♦ (Bis.) A se arăta plin de cucernicie, de evlavie față de Dumnezeu. ♦ Tranz. (înv.) A înfrânge mândria cuiva; a umili. – Din sl. sŭmĕriti. verb tranzitivsmeri

smerésc v. tr. (vsl. sŭmĭeriti, a umili, d. mĭera, măsură. V. nemeresc). Vechĭ. Stimez, mă tem de: barbat de price eram eŭ, și poporul mieŭ și fiiĭ luĭ Ammon mă smerea (Bibl. Jud. 12). V. refl. Mă las în jos: toată valea se va umplea și tot muntele se va smeri (Ev. 1894, Luca, 3, 5,). Azĭ. Fig. Mă arăt smerit: se smerea cînd se vedea pintre străinĭ. — Și zm- în vest. verb tranzitivsmeresc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluismerit

smerit adjectiv		masculin		feminin
smerit adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	smerit	smeritul	smerită	smerita
nominativ-acuzativ	plural	smeriți	smeriții	smerite	smeritele
genitiv-dativ	singular	smerit	smeritului	smerite	smeritei
genitiv-dativ	plural	smeriți	smeriților	smerite	smeritelor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z