SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. substantiv femininslobozire
slobozíre (pop.) s. f., g.-d. art. slobozírii; pl. slobozíri substantiv femininslobozire
slobozíre f. Liberare. Vechĭ. Libertate. substantiv femininslobozire
SLOBOZÍRE, sloboziri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) slobozi și rezultatul ei. – V. slobozi. substantiv femininslobozire
slobód și -ozésc, a -ozí v. tr. (sîrb. sloboditi, a încuraja, vsl. svoboditi, a libera, rus. svoboditi. – Slobod, -ózĭ, -oade; să sloboadă). Liberez, las liber, daŭ drumu: a slobozi un arestant, o pasăre din cușcă. Permit să (vechĭ): legea nu sloboade. Dezleg: a slobozi legăturile. Dau jos, scobor: a slobozi un butoĭ în becĭ. Descarc: a slobozi pușca. Scot, emit: a slobozi scînteĭ, a slobozi rădăcinĭ. – Și sloboz (vest), ca văz, caz (văd, cad). verb tranzitivslobod
slobozí vb., ind. prez. pers. 1 slobod / sloboz / slobozesc verb tranzitivslobozi
slobozi, slobod v. r. (pop.) 1. a defeca. 2. a urina. 3. a ejacula. verb tranzitivslobozi
slobozí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slobód, 3 sg. sloboáde, imperf. 3 sg. slobozeá; conj. prez. 3 să sloboádă; imper. 2 sg. sloboáde verb tranzitivslobozi
slobozì v. 1. a libera: lá slobozit din pușcărie; 2. a da drumul: a slobozit pasărea; 3. a da foc: a slobozi un tun. verb tranzitivslobozì
SLOBOZÍ, slobod, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate: a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legătură care imobilizează. ♦ Refl. (Despre obiectul care leagă) A se slăbi, a se desface. 2. A lăsa un animal în libertate. 3. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. ◊ A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. 4. A da drumul, a lăsa să cadă. 5. A descărca o armă de foc; a arunca săgeți dintr-un arc. 6. A răspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigăt, un cuvânt. – Din slobod. verb tranzitivslobozi
SLOBOZÍ, slobód, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A pune în libertate; a elibera. ♦ A elibera dintr-o strânsoare, dintr-o legătură care imobilizează. ♦ Refl. (Despre obiectul care leagă) A se slăbi, a se desface. 2. A lăsa un animal în libertate. 3. A permite cuiva să plece, a da voie să se depărteze. ◊ A nu-l slobozi (pe cineva) inima să... = a nu se îndura să facă un lucru. ♦ (Rar) A concedia. ♦ (Reg.) A elibera după terminarea serviciului militar; a lăsa la vatră. 4. A da drumul, a lăsa să cadă. 5. A descărca o armă de foc; a arunca săgeți dintr-un arc. 6. A răspândi, a emana, a degaja. ♦ A emite un sunet, un strigăt, un cuvânt. – Din slobod. verb tranzitivslobozi
slobozire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | slobozire | slobozirea |
plural | sloboziri | slobozirile | |
genitiv-dativ | singular | sloboziri | slobozirii |
plural | sloboziri | slobozirilor |