slăvi definitie

SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. substantiv feminin slav

slávă2 (limbă) s. f., g.-d. art. slávei substantiv feminin slavă

slávă1 (glorie, preamărire, înaltul cerului) s. f., g.-d. art. slắvii; pl. slăvi substantiv feminin slavă

slávă f., pl. e (vsl. sîrb. bg. rus. sláva). Glorie. A se ridica în slavă saŭ în slava ceruluĭ, a se ridica foarte sus în aer, în eter. Slavă Domnuluĭ, mulțumim luĭ Dumnezeŭ: banĭ, slavă Domnuluĭ, avem berechet; slavă Domnuluĭ că m’am vindecat ! – În nord slava Domnuluĭ. substantiv feminin slavă

slavă f. 1. glorie: slavă Domnului; 2. cântare bisericească în lauda sfintei Treimi; 3. înălțime: ridicam casa în slavă CR.; slava cerului, empireu, eter: faptul zilei ’n slavă se repede EM. [Slav. SLAVA, glorie]. substantiv feminin slavă

slávă (-ắvi), s. f.1. Glorie, onoare, exaltare, preț. – 2. Fericire. – 3. Văzduh, cer. Sl. slava (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 347). – Der. slăvi, vb. (a glorifica, a exalta, a înălța), din sl. slaviti; slăvitor, adj. (cîntec de glorie, Te Deum), din sl. slavoslovije, după gr. δοξολογία; slavoslovi, vb. (a cînta imnuri), din sl. slavosloviti, înv.; proslăvi, vb. (a glorifica; a preamări; refl., Mold., a se preamări), din sl. proslaviti; pravoslavie, s. f. (înv., orotodoxie), din sl. pravoslavije; pravoslavnic, adj. (ortodox), din sl. pravoslavinŭ. substantiv feminin slavă

SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊ Expr. Slavă Domnului sau slavă ție, Doamne! exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru. 2. înaltul cerului, văzduh. ◊ Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi. 3. (Bis.) Măreție, grandoare a divinității. 4. (înv; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din sl. slava. substantiv feminin slavă

SLAV, -Ă adj., s. m. f. (individ) care aparține unei comunități de triburi din marea familie a popoarelor de limbă indo-europeană, grupul satem. ♦ limbi ĕ = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, în Europa de est și centrală. ◊ (s. f.) slavă veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr. slave) substantiv masculin și feminin slav

slav a. și m. se zice de una din marile rasse europene ce coprinde pe Ruși, Poloni, Cehi, Sârbi și Bulgari. substantiv masculin și feminin slav

SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuiește în aceste state. 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. substantiv masculin și feminin slav

slav adj. m., s. m., pl. slavi; adj. f., s. f. slávă, pl. sláve substantiv masculin și feminin slav

*slav, -ă s. (V. șcheaŭ). Persoană din familia Slavilor. Adj. De Slav, al Slavilor: limba slavă. – Slaviĭ îs un popor aric de vre-o 100,100,000 și se întind de la hotarele Italiiĭ pînă la Uralĭ și se revarsă și pe o mare parte a Siberiiĭ și Tatariiĭ. Ei se împart în treĭ grupe: Slaviĭ occidentalĭ (Polonĭ, Cehĭ, Slovacĭ, Venzĭ saŭ Lusacienĭ, care-s catolicĭ), Slaviĭ orientalĭ saŭ Rușiĭ (Moscovițĭ saŭ Rușĭ Marĭ, Rutenĭ saŭ Rușĭ Micĭ și Rușĭ Albĭ, care-s ortodocșĭ). Slaviĭ meridionalĭ (Bulgarĭ, Sîrbĭ și Muntenegrenĭ, care-s ortodocșĭ, și Croațĭ și Slovenĭ, care-s catolicĭ). Româniĭ ĭ-au numit „Slovenĭ„, nume pe care l-au dat Slavilor meridionalĭ care, în sec. VI, au ocupat Țara Românească și Moldova (cu Basarabia și Bucovina). V. Șcheaŭ. substantiv masculin și feminin slav

SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (1). 2. Adj. Care aparține slavilor (1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ◊ Limba slavă (și substantivat, f.) = a) limba slavonă; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave. substantiv masculin și feminin slav

Slavi m. pl. 1. popor indo-european care numără, vr’o 160 mil. suflete și e împărțit în: Slavi occidentali (Venzi, Cehi, Slovaci, Poloni, Ruteni); Slavi orientali (Ruși), Slavi meridionali (Sloveni, Croați, Sârbi si Bulgari); 2. în special ramura Slavilor meridionali cari în sec. VI au ocupat Muntenia, Moldova și Basarabia: [Din germ. SKLAVE = SLAVE, termen aplicat mai întâi captivilor slavi reduși în servitute de Oton cel Mare], V. Șchiai. În urma răsboiului mondial (1919), cele mai multe popoare slave, înainte sub stăpânirea Austriei si a Rusiei, au devenit republici independente (Ceco-Slovachia și Polonia) sau și-au îndoit teritoriul regatului (Iugo-Slavia). substantiv masculin și feminin slavi

slăví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slăvésc, imperf. 3 sg. slăveá; conj. prez. 3 să slăveáscă verb tranzitiv slăvi

slăvì v. 1. a lăuda, a glorifica: fiu al astor ruine, țărâna lor o slăvesc GR. AL.; 2. a adora: preoții egipteni ’n templuri îi slăvesc GR. AL. [Slav. SLAVITI, a celebra]. verb tranzitiv slăvì

SLĂVÍ, slăvesc, vb. IV. Tranz. 1. A glorifica pentru merite deosebite; a preamări, a lăuda. 2. A iubi peste măsură, a venera, a adora. – Din sl. slaviți. verb tranzitiv slăvi

*slăvesc v. tr. (vsl. sîrb. slaviti, a slăvi, rus. slávitĭ). V. proslăvesc. Glorific, laud, înalt cu vorba: a slăvi faptele strămoșilor. Ador, laud: a-l slăvi pe Dumnezeŭ. verb tranzitiv slăvesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului slăvi

slăvi   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) slăvi slăvire slăvit slăvind singular plural
slăvind slăviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) slăvesc (să) slăvesc slăveam slăvii slăvisem
a II-a (tu) slăvești (să) slăvești slăveai slăviși slăviseși
a III-a (el, ea) slăvește (să) slăveai slăvea slăvi slăvise
plural I (noi) slăvim (să) slăvim slăveam slăvirăm slăviserăm
a II-a (voi) slăviți (să) slăviți slăveați slăvirăți slăviserăți
a III-a (ei, ele) slăvesc (să) slăvească slăveau slăvi slăviseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z