sităr definitie

sítar (-ri), s. m. – Pasăre călătoare (Scolopax rustica). Origine incertă. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatură” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificilă fonetic. Legătura cu sită „ciur” a fost sugerată în mod repetat, explicitîndu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin găurile pe care le face cu ciocul în căutare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicație pare posibilă, dar este mai probabilă legătura cu ngr. σιτάρι „grîu”, σιτευτός „grăsime”, σιταρήθρα „ciocîrlie”, din gr. σιτεύω „a se îngrășa”. Gr. ψιττάζω „a sîsîi” este improbabil (Scriban). substantiv masculinsitar

sitár s. m., pl. sitári substantiv masculinsitar

1) sitár m. Rar. Făcător de site. substantiv masculinsitar

sitar m. Zool. becaț. [Ciocul sitarului aduce cu o sită]. substantiv masculinsitar

SITÁR², sitari, s. m. Meseriaș care face site; vânzător de site. – Sită + suf. -ar. substantiv masculinsitar

șițár (reg.) s. m., pl. șițári substantiv masculinșițar

ȘIȚÁR, șițari, s. m. (Reg.) Șindrilar. – Șiță + suf. -ar. substantiv masculinșițar

2) sitár m. (cp. cu vgr. psittázo, șuĭer, maĭ ales că există și un fel de becață numită fluĭerar, și cu sîrb. sita, vsl. sitiĭe, trestie). Un fel de becață maĭ mare (scólopax rusticola). V. duplă, surdă, jumătate. substantiv masculinsitar

SITÁR¹, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec. substantiv masculinsitar

șitár, V. șiștar. substantiv masculinșitar

șiștár, șuștár și șitár n., pl. e (vsl. šestarŭ, d. lat. sextarius, a șesea [!] parte din congius, o măsură p. lichide). Doniță de muls orĭ de strîns zeru scurs din caș. substantiv masculinșiștar