sino definitie

șínă (-ne), s. f. – Linie, cale de fier, cerc, obadă. – Germ. Schiene, prin intermediul pol. szyna (Cihac, II, 388; Borcea 207). Sec. XVII. – Der. șinar, s. m. (cui de fier cu care se fixează șinele); șinui, vb. (a pune cercuri, șine); șineu, s. n. (Trans. de N, băț cu care se strînge o sfoară sau un lanț sau un fier-balot). substantiv femininșină

șínă f., pl. e (rut. rus. sîrb. šina, pol. szyna, ung. sin, d. germ. schiene, șină la roată). Cerc lat de fer [!] în prejuru [!] roateĭ ca să nu se tocească pe pavaj. Drug de fer din care se face calea pe care se rostogolesc roatele vagoanelor de tren și de tranvaĭ [!]. substantiv femininșină

șínă s. f., g.-d. art. șínei; pl. șíne substantiv femininșină

șină f. bandă de fier pe care umblă vagoanele. [Nemț. SCHIENE]. substantiv femininșină

ȘÍNĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică, ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene. substantiv femininșină