singuratic definitie

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. adjectivsinguratic

singurátic adj. m., pl. singurátici; f. singurátică, pl. singurátice adjectivsinguratic

singurátic (est) și -ec (vest), -ă adj. (d. singur). Izolat, departe de lume: un schit singuratic, o singuratică insulă din imensitatea oceanuluĭ. Iubitor de singurătate: cugetătoriĭ îs singuraticĭ. adjectivsinguratic

singuratic a. care e singur, cui îi place a fi singur. adjectivsinguratic

SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care trăiește departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestările oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre acțiuni omenești) Care este făcut în singurătate, fără să fie știut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, așezări omenești etc.) Care este izolat, care este departe de alte așezări omenești etc.; solitar; p. ext. liniștit. O căsuță singuratică. 3. (Gram.; înv.; și substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -ă adj.] – Singur + suf. -atic. adjectivsinguratic