SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni verb tranzitivsinelui
sineluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sineluiésc, imperf. 3 sg. sineluiá; conj. prez. 3 să sineluiáscă verb tranzitivsinelui
SINELUÍ, sineluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța cu sinălăul părul de pe pieile tăbăcite ale animalelor. – Din magh. szinelni. verb tranzitivsinelui
sinelui verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)sinelui | sineluire | sineluit | sineluind | singular | plural | ||
sineluind | sineluiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | sineluiesc | (să)sineluiesc | sineluiam | sineluii | sineluisem | |
a II-a (tu) | sineluiești | (să)sineluiești | sineluiai | sineluiși | sineluiseși | ||
a III-a (el, ea) | sineluiește | (să)sineluiai | sineluia | sinelui | sineluise | ||
plural | I (noi) | sineluim | (să)sineluim | sineluiam | sineluirăm | sineluiserăm | |
a II-a (voi) | sineluiți | (să)sineluiți | sineluiați | sineluirăți | sineluiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | sineluiesc | (să)sineluiască | sineluiau | sineluiră | sineluiseră |