sincopa definitie

SINCÓPĂ s.f. 1. Pierdere a sensibilității și a mișcărilor voluntare datorită încetării subite momentane sau definitive a funcției inimii, însoțite de întreruperea respirației. 2. (Muz.) Efect ritmic cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab. 3. Suprimarea unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate din interiorul unui cuvânt. [Cf. fr. syncope, lat. syncopa, gr. synkope < syn – cu, koptein – a tăia]. substantiv femininsincopă

sincópă s. f., g.-d. art. sincópei; pl. sincópe substantiv femininsincopă

SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. Încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. substantiv femininsincopă

SINCÓPĂ s. f. 1. pierdere bruscă a cunoștinței datorită întreruperii activității inimii, însoțită de întreruperea respirației. 2. (muz.) efect ritmic cu caracter dinamic, prin deplasarea accentului unei măsuri de pe un timp tare pe timpul slab anterior. 3. dispariție a unei vocale sau a unei silabe întregi (neaccentuate) între două consoane ale unui cuvânt. 4. întrerupere, pauză. (< fr. syncope) substantiv femininsincopă

*síncopă f., pl. e (vgr. syg-kopé. V. apo-copă). Med. Leșin, perderea momentană a simțiriĭ și mișcăriĭ: a cădea în sincopă. Gram. Scoaterea uneĭ litere saŭ silabe din mijlocu cuvîntuluĭ, ca: mineralogie îld. mineralologie saŭ jumate îld. jumătate. Muz. Notă emisă pe un timp slab și continuată pe unu tare (figurată pin semnu ͡ sau ͝͝ ). – Fals -ópă (după fr.). substantiv femininsincopă

sincopă f. 1. Gram. eliminarea unei litere sau silabe din mijlocul unei vorbe; 2. Med. leșin; 3. Muz. notă dela sfârșitul unui timp și dela începutul altuia. substantiv femininsincopă

SINCÓPĂ, sincope, s. f. 1. încetare subită (momentană sau definitivă) a funcției inimii, cu întreruperea respirației și pierderea sensibilității și a mișcărilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obținut prin mutarea accentului unei măsuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) întrerupere, pauză. – Din fr. syncope. substantiv femininsincopă