reduceri si promotii 2018
Definitie simț - ce inseamna simț - Dex Online

simț definitie

simț s. n., pl. símțuri substantiv neutru simț

1) simț n., pl. urĭ (d. a simți, după lat. sensus. V. sens). Facultatea pin care omu și animalele primesc impresiunea obĭectelor de afară: îs cincĭ simțurĭ (văzu, auzu, mirosu, pipăitu și gustu). Facultatea de a aprecia, de a face deosebire: simțu intern (conștiința sufletească), simțu moral (deosebirea bineluĭ de răŭ), bunu simț (dreapta judecată, calitatea de a pricepe fără să te fi învățat școala), simțu comun (inteligența saŭ priceperea obișnuită a oamenilor). Pricepere, Înțelegere: a avea simțu frumusețiĭ, al picturiĭ, al conduceriĭ trupelor. Pl. Plăcerĭ fizice, sensualitate, pasiune: om dominat de simțurĭ. substantiv neutru simț

simț n. 1. facultatea prin care ființele însuflețite primesc impresiunea obiectelor exterioare: omul are cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul; simț intern, conștiința psihologică; simț moral, conștiința binelui și a răului; 2. facultatea de a simți, vorbind de lucruri morale: simțul frumosului; 3. facultatea de a înțelege, de a judeca: simțul picturei; bunul simț, dreaptă judecată, mintea sănătoasă; 4. plăcere josnică, poftă neînfrânată: beția simțurilor. substantiv neutru simț

SIMȚ, simțuri, s. n. 1. Facultate a oamenilor și a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioară cu ajutorul unor organe specifice; funcție a organismului prin care acesta recepționează și prelucrează o anumită categorie de stimuli externi sau interni; simțire. ◊ Organe de simț = organe periferice ale percepției senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuală; senzualitate. ♦ Delectare a simțurilor; gust. 2. Capacitate a omului de a înțelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. Simț moral = facultatea de a deosebi binele de rău. Simț practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni concrete. – Din simți (derivat regresiv). substantiv neutru simț

bun-símț (decență) (se poartă cu ~) s. n., art. búnul-símț (dar: bunul său simț), g.-d. art. búnului-símț substantiv neutru bunsimț

*bun simț (bună intuiție) adj. + s. n. (are un ~ al culorilor) substantiv neutru bunsimț

BUN-SÍMȚ s. n. sg. Normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor. substantiv neutru bun-simț

2) simt și simțésc (est) și simț (vest), a simțí v. tr. (maĭ vechĭ sinț, d. lat. sentire, it. sentire, pv. fr. sp. pg. sentir. V. con-, pre- și re-simt). Percep (constat) pin simțurĭ, primesc o impresiune pin pipăit, auz, văz, miros orĭ gust: simte cotu, măĭ țopîrlane, răcnĭ sergentu către front; a simți o mare bucurie. Apreciez, gust: a simți frumuseța uneĭ opere de artă. Prind de veste, observ: nicĭ n’am simțit cînd a plecat, cînele simte vînatu. Pricep, presimt: a simțit că s’a întîmplat ceva grav. V. intr. Vechĭ. Leșiĭ aŭ simțit pe Tătarĭ. V. refl. Am conștiința stăriŭ mele, mă recunosc: leu fe simte puternic, mă simt bolnav. Se simte, se mai vede, au mai rămas urme: buna educațiune tot se simțea în el. verb tranzitiv simt

simțí (-mț, -ít), vb.1. A avea senzația de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-și da seama. a înțelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-și da seama de propria stare fizică. – 6. (Refl.) A se găsi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stăpîn pe sine, a fi la înălțimea situației. – Mr. simtu, simțire, megl. sint, sințǫri. Lat. sentῑre (Pușcariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are și var. simț, prin analogie cu a-II-a. – Der. simț, s. n. (instinct senzație), deverbal format artificial după lat. sensus; simțiciune, s. f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simțămînt (var. simțimînt), s. n. (sentiment), creat artificial după fr. sentiment; simțire, s. f. (trăire afectivă; sentiment; sensibilitate); simțitor, adj. (sensibil); nesimțire, s. f. (insensibilitate, bestialitate); nesimțit, adj. (grosolan, fără bun simț); nesimțitor, adj. (insensibil); consimți, vb., din fr. consentir; consimțămînt, s. n. (aprobare, consentiment); presimți, vb., după fr. pressentir; presentiment, s. n., după fr. pressentiment; resimți, vb., după fr. ressentir. Der. din fr. sens, s. n.; senzați(un)e, s. f.; senzațional, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s. f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitivă, s. f.; sensual, adj.; sensualism, s. n.; sensualist, adj.; sensualitate, s. f.; sentiment, s. n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s. n.; sentimentalitate, s. f. verb tranzitiv simți

simțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. simt, imperf. 3 sg. simțeá; conj. prez. 3 să símtă verb tranzitiv simți

SIMȚÍ, simt, vb. IV. 1. Tranz. A avea, prin intermediul organelor de simț, senzația sau percepția unui lucru, a unui fapt, a unei calități, a percepe efectul unei excitații; a prezenta sensibilitate. ♦ Refl. A-și da seama de propria stare fizică. 2. Tranz. A băga de seamă, a prinde de veste, a observa prezența unei ființe sau o acțiune a acesteia, mai mult pe baza unui reflex la o excitație a simțurilor decât cu ajutorul judecății. ♦ (Despre animale) A adulmeca. 3. Tranz. A-și da seama, a fi conștient, a înțelege, a bănui o acțiune, o situație etc., bazându-se atât pe informații și elemente logice, cât și pe intuiție, instinct sau legături afective cu altă persoană. ♦ Refl. A fi conștient de o însușire, de o dispoziție sau de o stare proprie. ◊ Expr. A se simți în stare (de ceva sau să facă ceva) = a se ști, a se socoti, a se crede capabil (de ceva sau să facă ceva). 4. Refl. A avea, a da dovadă de bun-simț; a fi un om simțit (2). 5. Tranz. A fi cuprins de o stare afectivă, a încerca un sentiment, o emoție etc.; a fi mișcat, impresionat, tulburat de ceva. ◊ Expr. A simți lipsă (cuiva sau a ceva) = a suferi din cauză că cineva sau ceva lipsește. A simți nevoia să... = a dori să... ♦ A avea impresia că..., a încerca sentimentul că... ◊ Expr. (Refl.) A se simți la (sau în) largul lui sau (ca) acasă (la el) = a încerca un sentiment plăcut, a avea impresia că se află într-un mediu familiar, înconjurat de lucruri sau de oameni cunoscuți; a fi familiarizat cu ceva; a nu fi stânjenit sau jenat de nimic; a se simți bine. ♦ Refl. (înv.) A se resimți de pe urma efectelor produse de un factor extern, de o situație etc. [Prez. ind. și: (reg.) simțesc, simț] – Lat. sentire. verb tranzitiv simți

simțì v. 1. a primi o impresiune cu ajutorul simțurilor: a simți căldura, frigul; 2. a gusta, a încerca: a simți o mare bucurie; 3. a aprecia: a simți frumusețile unei opere; 4. a prinde de veste: plecă fără să simtă cineva; 5. a pricepe: el simți că treaba stă rău; 6. a fi perceput de simțuri sau de minte: s´a simțit un cutremur; 7. a avea conștiință [!] de starea în care se află: se simte vinovat. [Lat. SENTIRE]. verb tranzitiv simțì

a se simți miez expr. (adol.) a se grozăvi, a se lăuda. verb tranzitiv asesimțimiez

a nu se simți în apele sale expr. a nu simți bine, a fi indispus. verb tranzitiv anusesimțiînapelesale

a se simți ca peștele în apă expr. a trăi bine; a se simți bine, a fi în elementul său. verb tranzitiv asesimțicapeșteleînapă

a se simți ca peștele pe uscat expr. a se simți rău, a nu se simți în largul său. verb tranzitiv asesimțicapeștelepeuscat

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului simț

simț   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular si simțul
plural simțuri simțurile
genitiv-dativ singular si simțului
plural simțuri simțurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z