silimet definitie
SILIMÉT s. n. v. selemet. substantiv neutru silimet
selemét n, pl. urĭ (turc. selamet, siguranță, rezultat bun, d. ar. selamet, sănătate; ngr. selámeti, alb. selahmét, sîrb. selamet). Sec. 18. Scăpare, mîntuire, liman. Azĭ. Olt. (salamet). A ĭeșĭ la salamet, a ĭeșĭ la hedreag, a scăpa de nevoĭ. Sec. 19. Rar azĭ. Perderea averiĭ, faliment: beția l-a scos, cu beția a ajuns la selemet. — Și selimet, silemet, silimet, zelemet. substantiv neutru selemet
silimét V. selemet. substantiv neutru silimet
silimet n. V. selimet: putem în scurt timp să-l scoatem la silimet FIL. substantiv neutru silimet
SILIMÉT s. n. v. selemet. substantiv neutru silimet
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului silimet
| silimet substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | silimet | silimetul |
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular | silimet | silimetului |
| plural | — | — | |