siliciu definitie

SILÍCIU s.n. Metaloid din familia carbonului, de culoare negricioasă în stare amorfă și cenușiu ca plumbul când este cristalizat. [Pron. -ciu. / < fr. silicium]. substantiv neutru siliciu

SILÍCIU s. n. metaloid din grupa carbonului, negricios în stare amorfă și cenușiu când este cristalizat, răspândit în natură. (< fr. silicium) substantiv neutru siliciu

silíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. silíciul; simb. Si substantiv neutru siliciu

*silíciŭ n. (lat. silex, cremene). Chim. Un metal tetravalent cu trei forme cuprins în silice în comhinatiune cu oxigenu. E amorf, grafitoid și octaedric. Primu e o pulbere cafenie, infuzibilă și insolubilă și nu conduce căldura, nici electricitatea; al doilea seamănă cu grafitu și conduce căldura și electricitatea; al treilea seamănă cu plumbu și se topește la 1200 și se volatilizează în cuptoru electric. Izolat de Berzelius la 1808 în stare amorfă și cristalizat de Sainte-Claire Deville la 1854. substantiv neutru siliciŭ

siliciu n. metal de coloare închisă care, combinat cu oxigen, formează silicea. substantiv neutru siliciu

SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se folosește pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. substantiv neutru siliciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului siliciu

siliciu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular siliciu siliciul
plural
genitiv-dativ singular siliciu siliciului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z