SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. substantiv feminin siliște
síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști substantiv feminin siliște
siliște V. siliște. substantiv feminin siliște
síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ. substantiv feminin siliște
siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea 'naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)]. substantiv feminin siliște
SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (în Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište. substantiv feminin siliște
Siliște f. V. Seliște. temporar siliște
șíliște (-ti), s. f. – 1. Vatra satului. – 2. Pustiu, loc pe care s-a aflat altădată o populație. – Var. seliște, săliște. Megl. seliști. Sl. (bg., sb., cr.) selište (Tiktin; Conev 60; Iordan, BL, VI, 39). temporar șiliște
siliște | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | siliște | siliștea |
plural | siliști | siliștile | |
genitiv-dativ | singular | siliști | siliștii |
plural | siliști | siliștilor |