SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. adjectivsilabisit
SILABISÍT s. n. Faptul de a silabisi. – V. silabisi. adjectivsilabisit
SILABISÍ, silabisésc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillavizo (după silabă). verb tranzitivsilabisi
silabisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silabisésc, imperf. 3 sg. silabiseá; conj. prez. 3 să silabiseáscă verb tranzitivsilabisi
silabisì v. a împreuna literele în silabe. verb tranzitivsilabisì
SILABISÍ, silabisesc, vb. IV. Tranz. A pronunța sau a citi despărțind cuvintele în silabe; p. ext. a pronunța sau a citi rar; a bucheri. ♦ Fig. A descifra cu greutate o inscripție, un text etc. – Din ngr. sillávizo (după silabă). verb tranzitivsilabisi
*silabisésc v. tr. (ngr. syllavizo infl. de silabă). Citesc silabă cu silabă ca să învăț a citi. verb tranzitivsilabisesc
silabisit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | silabisit | silabisitul | silabisită | silabisita |
plural | silabisiți | silabisiții | silabisite | silabisitele | |
genitiv-dativ | singular | silabisit | silabisitului | silabisite | silabisitei |
plural | silabisiți | silabisiților | silabisite | silabisitelor |